Noul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, isi doreste ca Romania sa beneficieze de o birocratie mult mai mica in accesarea fondurilor europene nerambursabile. De asemenea, acesta a precizat ca prioritatea numarul unu la nivelul Ministerului Agriculturii pentru anul viitor este aplicarea Politicii Agricole Comune (PAC) si a Politicii Comune de Pescuit.

„Din pacate in loc sa simplificam lucrurile in timp, mai mult le-am complicat. Sunt o multime de formulare, de avize care se cer, iar in alte state nu exista o astfel de birocratie. Daca ne uitam pana de curand erau 70.000 de pagini de legislatie europeana in PAC. Sigur, comisarul Dacian Ciolos a incercat sa simplifice dar introducerea inverzirii si alte doua masuri pentru Romania, respectiv tinerii fermierii si micii fermier au adaugat legislatie si au complicat lucrurile. Deci, imi propun simplificarea si sper sa reusim sa facem ceva pentru ca noi in Romania am creat munti de hartie”, a spus Achim Irimescu, in cadrul audierilor din Comisia pentru agricultura, potrivit Agerpres.

Noul sef al MADR a precizat totodata ca Romania risca sa dezangajeze un miliard de euro pe dezvoltare rurala si aproape 40% din fondurile pentru pescuit.

„Prioritatea numarul unu la nivelul Ministerului Agriculturii pentru anul viitor este aplicarea Politicii Agricole Comune (PAC) si a Politicii Comune de Pescuit. Pe langa aspectele legislative o mare problema este cea a absorbtiei. S-a avansat foarte mult, dar inca exista riscul si probabil se vor dezangaja anul acesta un miliard de euro pe dezvoltare rurala si aproape 40% pe fondurile de pescuit. Avem desigur provocari mari si imi propun sa analizez cu toti cei implicati masuri pentru a reusi reducerea dezangajarilor. S-a renuntat la proiecte de 800 de milioane de euro, este o sarcina grea pentru a putea recupera ce se mai poate recupera. Sigur nu vom putea face minuni, au fost cauze obiective si nu-mi propun sa critic pe nimeni”, a mai spus Achim Irimescu.

Achim Irimescu este audiat la aceasta ora de membrii Comisiei pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor.

Share on Facebook