Jason Brown a cochetat în copilărie cu atletismul, dar marea performanță a făcut-o în fotbal american.
În 2005 a fost considerat unul dintre cei mai buni tineri jucători de fotbal american din SUA. Nu a surprins pe nimeni că Blatimore Ravens l-a selecționat la Draftul din NBA. Brown avea tot ce-și putea dori încă de la o vârstă fragedă. Era legitimat la o echipă ce joacă în NFL din 1996 până în prezent, care câștigase două titluri în Super Bowl. De altfel, Baltimore Ravens este și în prezent una dintre cele mai bune echipe din NFL, fiind a cincea favorită să câștige Super Bowl, cu cota 15.00, potrivit informațiilor de pe NetBet pariuri online.
Cariera lui Brown a mers din ce în ce mai bine, iar în 2009 a semnat un contract pe cinci ani, în valoare de 37.5 milioane de dolari, cu St. Louis Rams.
În 2012 a abandonat însă sportul de performanță, convins că drumul său în viață este altul. A revenit în Carolina de Nord și a pus bazele unei ferme pe o suprafață de 1000 de acri.
Nu i-a fost deloc ușor, mai ales că nu avea pic de experiență în acest domeniu. Salvarea sa au fost tutorialele de pe YouTube, de unde a învățat cum să cultive și să recolteze. Încă de la început, scopul său a fost clar: toată recolta e donată nevoiașilor.
„Nu știam absolut nimic despre agricultură. Am căutat însă terenuri agricole disponibile și am făcut un pact cu Dumnezeu. I-am promis că oamenii vor primi tot ce vom recolta”, a declarat Jason Brown pentru Insider.
Din 2013 și până astăzi, Jason Brown le-a oferit oamenilor cu probleme financiare peste 400 de mii de kilograme de cartofi dulci și alte legume.
Chiar dacă nu are niciun câștig financiar, Brown se declară un om împlinit. El afirmă că își dorește să fie o sursă de inspirație pentru alți oameni și să arate că și prin agricultură se poate face bine.
De asemenea, el aduce constant grupuri de voluntari pe care îi inițiază în domeniul agriculturii, iar roadele ajung tot la oamenii nevoiași. Peste 5.000 de voluntari i-au trecut astfel pragul fermei.
„Mereu mi-am dorit să fiu un om bun, un tată bun și un om de nădejde pentru comunitate. Dumnezeu mi-a arătat această cale și m-a îndreptat către agricultură. Am refuzat milioane de dolari pentru a fi fermier. Important este să fii un om bun pentru comunitatea sa”, a explicat Jason Brown pentru Insider.
De asemenea, Brown a explicat și rolul pe care agricultura îl are în viața sa. „Când vezi cartofii dulci cum ies din pământ, acela este cel mai frumos lucru pe care l-ai putea vedea vreodată”, a mai spus el.
Oamenii din anturajul său i-au transmis, în momentul în care s-a îndreptat către agricultură, că face cea mai mare greșeală. Privind înapoi, Brown spune că a luat cea mai bună decizie.
„Zero regrete. Zero! Acum am un scop real în comunitate, în viața asta. Oamenii vin și mă îmbrățișează la supermarket. Asta este puterea agriculturii. Când jucam fotbal american simțeam că-i distrez, dar acum rolul meu este mult mai important. Iar recunoștința lor este foarte importantă pentru mine și îmi dă putere să continui pe viitor”, a mai spus fostul jucător de fotbal american.