Comisia Europeana va aloca Romaniei 3 milioane de euro pentru a sprijini fermierii ale caror culturi au fost afectate de seceta. Anuntul a fost facut recent de catre Comisarul european pentru Agricultura, Phil Hogan.

„Speram ca am realizat un prim pas. Este pentru prima data cand am acordat un sprijin fermierilor in aceasta chestiune a secetei. Ministerul Agriculturii se ocupa de stabilirea conditiilor pentru a intra in posesia acestui ajutor. In cazul Romaniei vorbim de aproximativ 3 milioane de euro. Statele membre pot ridica acest nivel, noi doar speram sa compensam pierderile suferite de fermieri”, a declarat Phil Hogan, pentru Radio Romania Iasi.

De asemenea, Phil Hogan a precizat că Uniunea Europeana a reusit sa contracareze efectele embargoului aplicat alimentelor de catre Rusia.

„Am pierdut 5,2 miliarde de euro in exporturile catre Rusia, insa am reusit sa compensam prin 6,8 miliarde in exporturi directionate catre alte tari. Daca ne raportam pe parcusul unui an, din iulie 2014 in iulie 2015, putem spune ca am revenit pe o pozitie sanatoasa, insa cu siguranta ne-am dori sa putem exporta in Rusia din nou”, a mai spus Hogan.

Ministrul Agriculturii a anuntat de curand ca valoarea despagubirilor pentru culturile afectate de seceta nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui.

„Valoarea exacta a despagubirilor va putea fi stabilita dupa niste calcule pe care le vom prezenta si Comisiei Europene. Cu toate acestea, sprijinul acordat nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, pentru culturile de baza, floarea soarelui si porumb. In cazul sfeclei de zahar sau pentru legume, despagubirile vor fi ceva mai mari”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

In acest context, Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), avertiza ca suma pe care autoritatile intentioneaza sa o acorde pentru despagubiri va fi foarte mica, aceasta nereusind sa acopere nici 10% din pagubele produse de seceta.

Share on Facebook