Pesta porcina africana: inca un focar, confirmat intr-un judet important din sudul tarii

Facebook
Twitter

Potrivit Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Animalelor (DSVSA) Vrancea, virusul pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat, sambata, intr-o gospodarie din localitatea Gugesti, dupa ce probele trimise spre analiza catre laboratorul de la Bucuresti s-au dovedit a fi pozitive, noteaza Agerpres.

„In data de 29.12.2018, a fost confirmata prezenta virusului Pestei Porcine Africane la noua porci dintr-o gospodarie situata la aproximativ 500 metri de localitatea Gugesti, judetul Vrancea. In urma confirmarii diagnosticului de catre Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti – Laboratorul National de Referinta pentru Diagnostic si Sanatate Animala, serviciile veterinare au intervenit de urgenta. Gospodaria din localitatea Gugesti a fost plasata sub supraveghere oficiala, au fost aplicate masuri de restrictie pentru circulatia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor si a mijloacelor de transport, precum si dezinfectia exploatatiei”, se arata intr-un comunicat al DSVSA Vrancea.

Autoritatile, apel la populatie

Autoritatile au facut apel la sprijinul si intelegerea populatiei pentru respectarea masuri instituite, avand in vedere gravitatea bolii si consecintele economice grave generate de aparitia ei.

In cursul zilei de vineri, proprietarul micro-fermei din Gugesti a alertat autoritatile despre faptul ca porcii prezentau simptome de boala. In urma analizelor efectuate la Focsani a fost confirmat virusul pestei porcine, iar autoritatile au luat primele masuri de protectie a zonei si de incinerare a animalelor din gospodaria respectiva.

Al doilea focar de PPA din Vrancea

Acesta este al doilea focar de pesta porcina africana aparut in Vrancea, dupa ce in luna octombrie virusul a fost confirmat intr-o gospodarie din satul Lespezi, comuna Homocea.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE