Conform ministrului Agriculturii, Petre Daea, MADR a facut toate demersurile pentru a primi sprijinul UE pentru a ii putea despagubi pe fermierii romani care au fost afectati de pesta porcina africana, noteaza Agerpres.
El a mai declarat ca aparitia focarelor de pesta porcina in tara noastra face ca Romania sa nu se afle „intr-o situatie confortabila”.
„Evident ca ne-a afectat si ca ne va afecta, pentru ca sunt o serie intreaga de restrictii. Nu poti sa circuli liber cu animalele in zona respectiva. Sunt pierderi pe care le inregistreaza fermierii. Eu am facut demersurile necesare pentru a primi sprijinul necesar de la Uniunea Europeana, stiindu-se ca Romania este granita de Est a Uniunii Europene si o aparam cu cerbicie pe 1.400 de kilometri”, a afirmat ministrul.
Daea a mai declarat ca in zonele in care s-au inregistrat cazuri de pesta porcina africana au fost adoptate toate masurile pentru a evita extinderea focarelor.
Ministrul Daea a solicitat sprijin in cadrul Consiliului de ministrii ai Agriculturii
MADR a informat in urma cu o saptamana ca ministrul Daea a solicitat sprijin, la Consiliul ministrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene de la Bruxelles, pentru instituirea de masuri exceptionale care vor include compensatii pentru animalele ucise sau distruse din focare si din exploatatiile contact, pierderile suferite ca urmare a incetarii productiei de carne de porc pe o perioada determinata, produsele de origine animala distruse, pierderile fermierilor generate de scaderea preturilor pentru porcii din zonele afectate trimisi la abator.
De asemenea, el a precizat ca ajutoarele vor viza si costurile operationale legate de curatire, dezinfectie, transportul si distrugerea furajelor, inclusiv cheltuielile legate de ecarisare.
Focarele de pesta porcina, tot mai numeroase
Focarele de pesta porcina africana activeaza in Romania din august 2017, insa numarul lor a crescut foarte mult in luna iunie a acestui an, dupa ce primele suspiciuni de PPA au fost confirmate in localitati situate pe bratul Chilia al Dunarii. In iunie, medicii veterinari au sacrificat 1.715 suine din gospodarii private din mai multe localitati din zona de Delta a judetului Tulcea si au inceput eutanasierea a 44.580 de porcine dintr-o exploatatie comerciala situata in apropierea municipiului Tulcea.
Potrivit autoritatilor veterinare, pesta porcina africana nu afecteaza si nu se transmite la oameni, neexistand nici cel mai mic risc de imbolnavire, insa exista un impact la nivel social si din punct de vedere economic.