Conform unor date Eurostat, Romania este tara cu cel mai ieftin teren arabil din spatiul intracomunitar, iar in 2016, un hectar de teren valora in medie 1.958 euro. Cel mai scump teren arabil se gaseste in Olanda, unde un hectar de teren se vinde cu 63.000 euro pe hectar, noteaza Agerpres.

Chiar daca Olanda este tara cu cel mai scump teren arabil, din punct de vedere zonal, in regiunea Liguria din Italia se gaseste cel mai scump teren. In 2016, un hectar de teren in Liguria se vindea cu aproximativ 108.000 euro (valoare medie).

In schimb, cel mai ieftin teren din Uniunea Europeana se gaseste in regiunea Yugozapaden din Bulgaria, unde un hectar de pamant arabil se comercializeaza cu aproximativ 1.165 euro (valoare medie).

Tarile care au inregistrat cele mai mari cresteri la preturile terenurilor intre 2011-2016 sunt Estonia, Letonia, Lituania, Cehia si Ungaria.

Pretul mic a incurajat tot mai multi straini sa cumpere teren romanesc

Preturile mici dar si liberalizarea pietei funciare in 2014 au incurajat tot mai multi investitori straini sa achizitioneze teren romanesc. Astfel, valuri de companii straine au sosit in Romania, de unde au achizitionat terenuri la preturi modice comparativ cu media UE de la acea perioada.

Principalii proprietari straini ai unei suprafete arabile romanesti sunt libanezii, cu peste 65.000 de hectare detinute. Acestia detin terenuri in special in judetul Constanta, unde produc si exporta cereale sau carne.

Libanezii sunt urmati de germani, care detin si ei 38.000 hectare de teren pe teritoriul Romaniei. Investitori italieni, norvegieni, britanici, spanioli sau maghiari, detin de asemenea o suprafata consistenta din terenul agricol romanesc.

Diversele politici de limitare a vanzarii terenurilor catre persoane din afara tarii dar si majorarea pretului la teren in ultimii ani au mai incetinit acest fenomen, insa nu l-au stopat.