Ministrul Daea: fonduri de 1,5 miliarde de euro pentru irigatii si imbunatatiri funciare

Facebook
Twitter

Romania poate sa beneficieze de fonduri in valoare de 1,5 miliarde de euro pentru lucrari de imbunatatiri funciare, imbunatatirea sistemului de irigatii sau lucrari de combatere a eroziunii solului, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Avem o suma de 1,5 miliarde de euro pe care trebuie sa-i investim in lucrarile acestea de imbunatatiri funciare, intelegand irigatii, combaterea eroziunii solului si de desecare, stiindu-se ca in partea de vest a tarii avem probleme din acest punct de vedere.

Avem o retea foarte bogata de canale de desecare pe care trebuie sa le activam in asa fel incat sa le putem folosi cu dublu scop, in conditiile in care natura ne impune un asemenea comportament.

Citeste si: Ministrul Daea, despre programul Tomata: „va avea o libertate mai mare de valorificare”

Sa le folosim si la desecare, sa le folosim si la irigat, atunci cand natura ne indica o asemenea posibilitate si cand fermierul apeleaza la o asemenea la o asemenea solutie”, a spus ministrul Agriculturii.

El a aratat ca pentru sistemele de irigatii secundare sunt disponibile sume pentru investitii in valoare de 500 de milioane de euro, din care 100 de milioane de euro sunt pentru sistemele locale de irigatii, iar diferenta pentru fermierii care sunt asociati in diferite organizatii de profil.

Pe de alta parte, in contextul masurilor luate pentru prevenirea efectelor fenomenelor naturii, ministrul Agriculturii a mentionat ca peste 2 milioane de hectare de culturi sunt protejate in prezent cu sisteme impotriva grindinei, datorita investitiilor sustinute de la buget.

Petre Daea a mai aratat ca, pentru viitor, trebuie luate in calcul situatiile deosebite din punct de vedere climatic, motiv pentru care sunt necesare investitii in sistemele de irigatii, perdele de protectie sau combaterea grindinei.

„Tocmai de aceea punem in miscare sistemul de irigatie.

Tocmai din acest punct de vedere punem in miscare investitiile in combaterea grindinei si stimulare precipitatii.

Tocmai din acest motiv punem in miscare investitiile in perdelele de protectie si nu in ultimul rand, ne-am gandit – si aceasta este tema zilei si tema de perspectiva a cercetarii – sa gasim soiuri care se preteaza la conditiile climatice mai vitrege, cu alte cuvinte mai rezistente la seceta”, a conchis ministrul Agriculturii.

Planul National Strategic 2023-2027 pentru dezvoltarea agriculturii va pune la dispozitia acestui sector economic o suma de 15,8 miliarde de euro, ministrul Daea subliniind ca banii trebuie sa ajunga, in totalitate, la fermierii romani, fara sa fie afectati de corectii financiare.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE