Ministerul Agriculturii organizeaza un targ de produse traditionale, in perioada 26-28 ianuarie 2024.
Evenimentul se va desfasura cu ocazia sarbatoririi Zilei Unirii Principatelor Romane, in curtea MADR, expozantii oferind consumatorilor o varietate larga de produse traditionale.
Astfel, cei care vor vizita targul vor putea achizitiona o gama diversificata de produse agroalimentare din toate regiunile tarii, precum: branza, smantana, cascaval, telemea, branza de burduf, cas, carnati de porc, slanina afumata, caltabos, jumari, carnati de casa, lebar, toba de casa, jambon afumat, muschi afumat, cozonac, prajituri, turta dulce, taietei de casa, conserve de fructe si legume, vinuri si bauturi spirtoase.
Citeste si: APIA acorda un nou sprijin pentru sectorul vegetal. Cand se pot depune cererile?
La eveniment vor participa, alaturi de producatori, membri ai Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia si producatori reprezentativi din domeniul agroalimentar din alte zone ale tarii, cu preponderenta producatori/procesatori care detin atestate de produse inregistrate pe scheme de calitate nationale si sisteme de calitate europene.
Totodata, vizitatorii vor avea posibilitatea de a-si procura produse recunoscute pe scheme de calitate europene Indicatie Geografica Protejata – IGP: Magiun de prune Topoloveni si Telemea de Sibiu. De asemenea, se vor regasi produse procesate din fructe de aronia, dar si diferite sortimente de miere si produse ale stupului, care provin din sistemul agriculturii ecologice din Romania.
Din arealul zonei montane se vor gasi produse precum: dulceturi, gemuri, sucuri, siropuri, zacusca, tocana din legume, fructe deshidratate, iar din fermele vegetale vor fi aduse fructe, legume proaspete si diverse produse obtinute din lavanda.
Evenimentul va fi deschis din 26 pana pe 28 ianuarie 2024, intre orele 9:00 – 19:00, iar in ultima zi, 28 ianuarie 2024, programul va fi de la ora 9:00 pana la ora 16:00.