Micu (secretar de stat in MADR): Planul National Strategic va fi elaborat pana la finalul anului

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Planul National Strategic, prin care se doreste realizarea unui sistem alimentar sustenabill, dar si sprijinirea fermelor de familie, va fi elaborat in forma sa finala pana la finalul anului, a declarat Marius Micu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.

“Pana la sfarsitul anului vom avea o forma finala (a planului national strategic – n. r.). Acum trebuie sa intelegem ca in ceea ce priveste Politica Agricola Comuna in cadrul trialogului s-a luat decizia, s-a finalizat aceasta negociere, insa regulamentele care stau la baza si reglementeaza litera de lege, sa spun asa, a Politicii Agricole Comune inca nu sunt finalizate. Deci, noi pe ceea ce lucram acum, lucram un draft in baza unor drafturi ale Regulamentelor Uniunii Europene. Cand Uniunea Europeana va finaliza aceste regulamente, vom sti clar care este fine tuning-ul, sa spun asa, in care vom finaliza acest plan national strategic. Cel mai important este finalizarea regulamentelor care stau la baza Politicii Agricole Comune si cu siguranta cand aceste regulamente vor fi finalizate Uniunea Europeana va comunica si un termen clar pana cand va trebui sa punem in forma finala acest plan national strategic. Se vehiculeaza la nivelul Uniunii Europene ca solicitarea pe aceste drafturi ale planului national strategic va fi sfarsitul anului acesta. Noi cu siguranta vom indeplini toate termenele solicitate de Uniunea Europeana”, a spus Marius Micu, pentru AGERPRES.

El a precizat ca institutia se afla intr-un stadiu foarte evoluat in ceea ce priveste acest plan. De exemplu, partea de interventie pe Pilonul II vine din analiza swot si analiza nevoilor.

“Unde mai trebuie si unde continua discutiile sunt pe acele conditionari impuse prin Politica Agricola Comuna. Va trebui sa stabilim, de exemplu, ecoschemele. Dar nici aici nu va fi o discutie foarte complexa, intrucat noi avem ecoscheme. Trecem prin doua programe, doua exercitii financiare si imaginea generala o avem. Important este sa stabilim cuantumul sumelor pe fiecare element in parte”, a adaugat Micu.

De asemenea, acesta a mentionat ca draftul planului national strategic va intra in consultare publica cu mediul asociativ, iar ulterior se va elabora o varianta finala a acestuia.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE