In sedinta de Guvern din 27 august 2020 a fost adoptata o Hotarare privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate in perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol”.
Scopul acestui ajutor este sustinerea activitatii in sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate in perioada mentionata, astfel incat sa se asigure continuarea ciclului de productie.
Cuantumul ajutorului este de 25 lei/familia de albine, iar valoarea totala a schemei de ajutor de minimis este de 49.948.500 lei, reprezentand circa 10.516.359,27 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2019, respectiv 4,7496 lei.
Beneficiarii acestei masuri sunt:
a) apicultori, persoane fizice care detin atestat de producator emis in baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol, cu modificarile si completarile ulterioare, valabil la data depunerii cererii;
b) apicultori, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.182/2016;
c) apicultori, persoane juridice, precum si oricare forma asociativa cu sau fara personalitate juridica constituite conform legii.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba familii de albine inscrise in baza de date nationala apicola la data 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor si stupilor, gestionat de Agentia Nationala pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”;
b) sa aiba familii de albine inregistrate/autorizate la directia sanitar-veterinara si pentru siguranta alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti.
Facem precizarea ca fermierii isi vor primi banii pana la data de 31 decembrie 2020.