În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicată noua listă a aditivilor alimentari care pot fi folosiți în industria cărnii, fiind incluși și bicarbonatul de sodiu, carminul și caramelul, astfel că producătorii de mititei pot face de azi exporturi în comunitatea europeană.

Conform ultimei liste a aditivilor alimentari intrată în vigoare de la 1 iunie 2013, era interzisă folosirea bicarbonatului de sodiu în reţeta de preparare a micilor. România, prin intermediul Asociaţiei Române a Cărnii, a solicitat anul trecut CE ca produsul „mititei” să fie inclus în categoria produselor tradiţionale care nu sunt supuse acestui regulament, alături de burger şi de cârnatul spaniol chorizo. În urma solicitărilor venite din partea României, dar şi a altor state membre, CE a fost de acord să revizuiască Regulamentul nr. 1129/2011, anunţându-şi disponibilitatea de a finaliza acest proces până la sfârşitul anului 2013.

Iată că acum solicitarea României a fost aprobată, iar producători români ca Doly-Com Botoşani, Angst, Diana, Aldis Călăraşi sau CrisTim pot face exporturi în țările europene. Totuși, ponderea exporturilor este mică. În schimb, pe piața internă, vânzările de mititei ajung la circa 50 de milioane de euro anual, cea mai mare parte a vânzărilor fiind realizată de produsele marcă proprie a marilor retaileri.

Share on Facebook