Impozite pentru fermieri. Fermierii care primesc subvenții mai mari de 5.000 de euro pe an și intră în verificarea de fermieri activi vor trebui să se înregistreze cel puțin ca PFA, începând din anul 2015, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.

“În fișa măsurilor pe Pilonul II nu mai există persoană fizică beneficiar eligibil, iar pe pilonul I apare definiția de fermier activ. Acesta are niște interdicții prevăzute prin regulament pentru anumite tipuri de activități care sunt considerate că nu reprezintă fermierul activ, iar la nivel național noi am mai adăugat câteva. Ca să faci această verificare, dacă solicitantul are sau nu acel domeniu de activitate, este obligatoriu ca în sistem să introduci domeniul lui de activitate, iar ca să aibă domeniu de activitate trebuie să fie minimum PFA pentru că trebuie să aibă cod CAEN. Altfel, nu ai cum să îl verifici dacă este sau nu fermier activ”, a spus secretarul de stat în MADR, George Turtoi.

Impozite pentru fermieri. Secretarul de stat a precizat că această condiționalitate din Pilonul II va fi aplicată și pe Pilonul I pentru toți fermierii care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an.

“Condiționalitatea accesată va fi aplicată și pe pilonul I pentru toți cei care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an și intră în verificarea de fermier activ. Dacă nu are cod CAEN nu va lua subvenție, iar ca să aibă cod CAEN trebuie înregistrat la ONRC, cel puțin ca PFA, ca sa îi vezi codul CAEN. Vom începe odată cu campania din 2015”, a menționat secretarul de stat în MADR, George Turtoi.

 Efectul acestei măsuri se va vedea și în fiscalizarea producției agricole comercializate

“Încercam să fiscalizăm tot ceea ce înseamnă producție agricolă comercializată. Nu am vrut să facem rău nimănui sau să constrângem pe nimeni, dar este obligație prin regulament să verifici activitatea deponentului. Nu o poți face decât dacă știi care este domeniul lui de activitate înregistrat”, a mai arătat secretarul de stat în MADR, George Turtoi, subliniind că sunt persoane care au 5.000 sau chiar 10.000 de oi și nu plătesc niciun impozit la stat pentru că erau persoane fizice.

Secretarul de stat în MADR a participat la un eveniment de profil organizat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în Creta, pentru prezentarea unor proiecte de bună practică finanțate din fonduri europene.

Share on Facebook