Printr-un proiect finantat cu fonduri europene nerambursabile, prin PNDR, Kovacs Ilona Beata a achizitionat echipamente si utilaje agricole, pentru a-si dezvolta afacerea din comuna Osorhei, judetul Bihor.

Ilona Beata Kovacs face parte dintr-o familie de fermieri, incepand sa lucreze in agricultura in perioada vacanțelor și continuand dupa terminarea liceului, potrivit datelor publicate de Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala. A dobandit cunostintele teoretice necesare in desfasurarea activitatilor agricole. Domeniul pe care s-a axat ferma sa a fost cultivarea cerealelor: grau, orzoaica, porumb, floarea-soarelui si ovaz.

Anterior completarii cererii de finantare, inițiatoarea proiectului detinea 82,79 hectare de teren, cu urmatorul plan de cultura: 45,49 hectare cu grau, 13,60 hectare cu porumb, 18,49 hectare cu floarea-soarelui și 5,21 hectare cu plante furajere (lucerna).

Lucrarile mecanizate pentru fazele agricole fusesera prestate de terti, deoarece fermiera nu dispunea de utilajele necesare. Ca urmare, prin intermediul proiectului contractat pe masura 121, ea a dorit sa achizitioneze utilajele necesare cu care sa realizeze personal și integral lucrarile agricole. Obiectivul principal al proiectului il constituie cresterea eficientei si calitatii produselor agricole si alinierea lor la standardele europene.

Cu ajutorul a 250.000 de euro (valoarea totala a proiectului), beneficiara va achizitiona un tractor agricol de 90-110 CP și unul de 200-220 CP, un plug reversibil cu cinci trupite, un echipament de recoltat porumb cu sase  randuri, o remorca agricola de 10-12 tone, o grapa cu discuri de 4-5 m si o semanatoare pneumatica de precizie pe sase randuri.

Implementarea proiectului va avea ca rezultat imbunatatirea calitatii produselor agricole si obtinerea de performante in ceea ce priveste productivitatea, prin lucrarea terenurilor cu utilaje agricole de ultima generatie.

Share on Facebook