Iarna cu viscol, ger si ninsori abundente. Iata prognozele specialistilor

Facebook
Twitter

Iarna care vine se va incadra in norme, insa, pentru Romania, o iarna normala presupune fenomene meteo severe, a declarat Florinela Georgescu, directorul Scolii Nationale de Meteorologie.  

Astfel, anotimpul geros se poate caracteriza prin temperaturi ce vor ajunge si la -25 de grade Celsius, ninsori abundente si viscol, in majoritatea tarii.

„Este bine sa ne asteptam in general la o iarna care sa se incadreze in norme, cu precizarea ca aceasta evolutie normala presupune probabilitatea de aparitie a unor intervale, speram scurte, cu fenomene severe.

Trebuie sa tinem cont si de aceste posibile evolutii mai severe ale vremii. In Romania o iarna normala nu este egal cu o iarna usoara.(…)

Nu exista in acest moment un semnal foarte clar, e destul de devreme ca sa ne pronuntam asupra perioadei de aparitie a fenomenelor severe.

Citeste si: Bani de la stat pentru instalarea de panouri solare in gospodarii. Continua desfasurarea proiectului

In situatia cea mai optimista, vom avea o iarna la fel de blanda cum a fost cea anterioara.

Nu e exclus ca aceasta „blandete” sa fie intrerupta de fenomene severe. Iarna vorbim de viscole, de ninsori abundente sau perioade cu ger.

Niciodata nu am fost scutiti de astfel de perioade, pentru ca acesta este specificul climatologic al tarii noastre”, a spus Florinela Georgescu la o dezbatere privind provocarile iernii 2021-2022 pentru sistemul energetic national, organizata de Focus Energetic.

Iarna isi poate intra in drepturi dupa luna ianuarie

Ea a subliniat ca suntem intr-o perioada in care exista tendinta ca iernile, pe de o parte, sa fie ceva mai usoare, cu temperaturi mai ridicate decat norma, si, pe de alta parte, fenomenele de iarna sa intarzie cu aparitia lor, sa inceapa sa se manifeste mai ales dincolo de jumatatea lunii ianuarie.

Astfel, Florinela Georgescu a semnalat ca pana spre jumatatea lunii decembrie este de asteptat sa fie mai multe precipitatii in jumatatea de vest a teritoriului si sa ramana un regim general al temperaturilor usor peste norma.

„Precipitatii mai multe s-ar putea sa nu insemne mare lucru, pentru ca normele de precipitatii pentru aceasta perioada sunt destul de scazute.

In medie ne putem astepta la cantitati de 10-11 l/mp in fiecare din saptamanile urmatoare.

Ca si temperaturi, chiar daca vorbim despre o medie care s-ar putea situa usor peste norma, temperaturile de acum incolo sunt in usoara scadere de la o saptamana la alta, cum e si firesc.

Statistic vorbind, aceasta perioada inspre inceputul iernii este caracterizata avand o scadere simtitoare a temperaturilor”, a explicat directorul Scolii Nationale de Meteorologie.

Aceasta a mentionat ca in ianuarie ne putem astepta, ca si in februarie, la episoade cu ger, fiind firesc pentru aceste luni ca temperaturile sa scada si sub minus 20 – minus 30 de grade.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE