Potrivit unui comunicat de presa, Consiliul Concurentei a sanctionat trei companii cu amenzi totale de 2,315 milioane de lei pentru trucarea unei licitatii derulate de Romsilva prin Directia Silvica Neamt, pentru valorificarea lemnului fasonat, noteaza Mediafax.
„In cadrul investigatiei declansate la starsitul anului 2016, Autoritatea de Concurenta a constatat ca Forestar SA, Nico Paul SRL si Saniral SRL au stabilit preturile ofertelor cu care au participat la licitatia in plic inchis pentru 94 de loturi de lemn fasonat. Licitatia publica in plic inchis este tipul de licitatie pe parcursul careia partile participante trebuie sa pastreze confidentialitatea pretului oferit pentru bunul licitat. Prin realizarea acestei intelegeri, cele trei companii nu si-au mai stabilit independent comportamentul in cadrul licitatiei, eliminand concurenta dintre ele”, au mentionat reprezentantii Autoritatii de Concurenta.
Toate cele 3 companii au recunoscut participarea la fapta anticoncurentiala si au beneficiat de reducerea cu 15% din nivelul de baza al amenzii.
Companiile care isi recunosc fapta primesc amenzi reduse
„Consiliul Concurentei incurajeaza companiile implicate in fapte anticoncurentiale sa contacteze Autoritatea de Concurenta, in felul acesta, putand beneficia de reduceri substantiale ale amenzilor”, au mai precizat reprezentantii Autoritatii.
Consiliul Concurentei a finalizat, in 2017, o ancheta sectoriala pe piata primara a lemului si a elaborat o serie de propuneri si recomandari pentru imbunatatirea concurentei in acest domeniu, care au si fost preluate in reglementarile din domeniu. Astfel, Autoritatea de concurenta a recomandat Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva sa elimine posibilitatea acoperirii, din alte activitati, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase in instalatiile proprii.