lemn de foc

Suspiciuni de fraude grave pe piata lemnului. Licitatii trucate si intelegeri pentru impartirea pietei, investigate de Consiliul Concurentei

Facebook
Twitter

Consiliul Concurentei a decis sa extinda investigatia pe piata lemnului din Romania si inca 35 de companii care opereaza in acest sector au fost luate in vizor. La ora actuala, 94 astfel de companii sunt investigate de Consiliul Concurentei, relateaza Mediafax.

Investigatia pe piata lemnului a fost declansata de Autoritatea de Concurenta inca din anul 2016 si vizeaza potentiale intelegeri in vederea impartirii pietei si a surselor de aprovizionare dar si licitatii trucate, organizate de Romsilva, in care materialul lemnos era adjudecat la cel mai mic pret posibil.

Sanctiuni aplicate pana in prezent

La sfarsitul anului 2018, Consiliul Concurentei a sanctionat trei companii din domeniu cu amenzi totale de 2.315.077 lei (aprox. 497.866 euro) pentru trucarea unei licitatii derulate de Romsilva prin Directia Silvica Neamt pentru valorificarea lemnului fasonat.

De asemenea, Autoritatea de Concurenta a finalizat, in 2017, o ancheta sectoriala pe piata primara a lemnului si a elaborat o serie de propuneri si recomandari pentru imbunatatirea concurentei in acest sector, care au fost preluate in reglementarile din domeniu. Astfel, Autoritatea de Concurenta a recomandat Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva sa elimine posibilitatea acoperirii, din alte activitati, a unor costuri legate de prelucrarea masei lemnoase in instalatiile proprii.

Cu privire la modalitatea de selectare de catre Regia Nationala a Padurilor – Romsilva a partizilor care vor fi recoltate tot de catre aceasta, Consiliul Concurentei recomanda ca ar trebui sa se realizeze intr-un mod nediscretionar, in baza unei reglementari interne distincte.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE