Fondurile alocate subventionarii motorinei utilizate in agricultura au fost majorate, conform unui act normativ aprobat de Guvern.

Fondurile alocate sprijinului de care beneficiaza, in acest an, agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura au fost majorate cu 87,5 milioane de lei.

Acest sprijin consta in aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrarilor mecanizate in sectoarele vegetal, zootehnic si imbunatatiri funciare.

Printr-o Hotarare adoptata astazi, Guvernul a crescut suma alocata pentru plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura, in anul 2017, de la 349, 425 milioane lei, la 436,925 milioane lei pentru a se asigura resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de stat.

Fondurile se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2017.

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura a fost aprobata in 2014 (prin Hotararea Guvernului 1174/ 2014).

Valoarea maxima a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3.334 miliarde de lei.

Pentru anul 2017 valoarea efectiva a sprijinului este de 1,4185 lei/litru si reprezinta diferenta dintre rata accizei standard prevazute de Legea nr. 227/2015 si rata accizei reduse.

Share on Facebook