Fonduri de 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea de suprafete impadurite

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Comisia Europeana aproba o noua schema de sprijin prin care Romania va primi 500 de milioane de euro, in cadrul Mecanismului de Redresare si Rezilienta. Finantarea are rolul de a spriji dezvoltarea de noi suprafete impadurite.

Comisia Europeana a aprobat, in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schema de ajutoare a Romaniei in valoare de 500 de milioane de euro pusa la dispozitie prin intermediul Mecanismului de redresare si rezilienta („MRR”) pentru a sprijini dezvoltarea de noi suprafete impadurite.

Masura face parte din strategia Romaniei de asigurare a protectiei padurilor si a biodiversitatii. Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele strategice ale UE legate de tranzitia verde.

„Schema in valoare de 500 de milioane de euro aprobata astazi va permite Romaniei sa creeze noi suprafete impadurite.

Aceste paduri vor contribui la prevenirea eroziunii si a inundatiilor, la curatarea aerului si la combaterea schimbarilor climatice.

Citeste si: MADR: doua canale de irigatii importante vor fi reabilitate

Masura va contribui nu numai la obiectivele Pactului verde al UE, ci va sprijini, totodata, dezvoltarea economica a zonelor rurale din Romania”, a declarat vicepresedinta executiva Margrethe Vestager, responsabila cu politica in domeniul concurentei.

Masura notificata de Romania va fi finantata integral prin Mecanismul de redresare si rezilienta, in urma evaluarii pozitive de catre Comisie a Planului de redresare si rezilienta al Romaniei si a adoptarii acestuia de catre Consiliu.

Schema, care se va desfasura pana la 30 iunie 2026, urmareste sa sprijine proprietarii de terenuri agricole adecvate pentru impadurire in vederea crearii de noi suprafete impadurite, ceea ce va avea un impact climatic pozitiv pe termen lung.

In cadrul schemei, se va oferi sprijin sub forma unor granturi directe proprietarilor publici si privati de terenuri agricole adecvate pentru impadurire, inclusiv municipalitatilor, precum si asociatiilor acestora.

Pentru a beneficia de ajutor, proprietarii de terenuri agricole trebuie sa creeze trupuri de padure de cel putin 0,5 ha sau cordoane forestiere (adica randuri de arbori si arbusti pentru a proteja terenurile agricole impotriva eroziunii eoliene si a secetei) cu o suprafata de cel putin 0,1 ha.

In plus, beneficiarii trebuie sa se asigure ca terenul pe care sunt plantate trupurile de padure sau cordoanele forestiere este adecvat pentru impadurire.

In sfarsit, impadurirea trebuie realizata in conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestiera din Romania, in care sunt detaliate speciile de arbori si arbusti care urmeaza sa fie plantati, precum si densitatea plantatiilor.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE