Ministerul Agriculturii intentioneaza sa infiinteze un fond de creditare special, pe baza Fondului European de Investitii (FEI), astfel incat agricultorii sa beneficieze de credite la conditii mult mai avantajoase.

„In prezent, creditul este scump pentru fermier din mai multe puncte de vedere. Eu am interesul sa garantez pana la 80% din credit, in cateva conditii, sa imi pastrezi o anumita dobanda. Tu, fond de garantare, de ce sa iei 3,8% comision si sa-mi indepartezi fermierul? Am gasit solutia ca acest 3,8% sa se reduca la 2? Intrebarea tuturor e de unde pui restul? De niciunde. Diferenta va veni chiar de la fondul de garantare, prin rulaj. Momentan e inghetat, deoarece fermierii nu bat la usa”, a declarat ministrul Petre Daea, in cadrul emisiunii „Viata Satului”.

Seful MADR a mai precizat ca in prezent actul normativ este discutat cu Ministerul Finantelor, urmand apoi ca forma finalizata sa fie publicata pentru dezbaterea publica.

Un exemplu asemanator functioneaza deja in Estonia, acolo unde incepand din acest an s-a lansat primul fond de creditare, care beneficiaza de finantare din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADER).

Necesitatea unui astfel de fond de creditare, cu dobanzi mult mai avantajoase, a fost remarcata cel mai bine in ultimii ani. Numai in doua trimestre, fermierii romani au fost nevoiti sa rezilieze, din cauza lipsei cofinantarii, proiecte europene in valoare de peste 800 de milioane de euro, din PNDR 2007-2013.

Share on Facebook
Print Friendly