Si la aceasta ora exista o serie de fermieri care nu si-au primit subventiile APIA pe Campania 2015, din cauza sistemului informatic care, cel putin in cazul lor, genereaza erori „inexplicabile”. Anuntul l-a facut un reprezentant al fermierilor, mai exact Dumitru Grigorean, presedintele Asociatiei crescatorilor de bovine pentru carne din Romania (ACBCR).

„Cel putin la vaca de carne, la sprijinul cuplat zootehnic, avem colegi care nu au primit niciun ban nici acum. Sunt in situatii disperate, extreme. Nu vorbim de cei care au neconformitati sau care nu sunt eligibili. Vorbim de femieri care intampina dificultati din cauza unor probleme de soft, la dosarele lor apar erori inexplicabile, care nu permit efectuarea platilor”, a declarat Dumitru Grigorean, pentru StiriAgricole.ro.

Chiar presedintele Asociatiei crescatorilor de bovine pentru carne din Romania (ACBCR) se afla intr-o asemenea situatie, pe una dintre ferme neprimind nici pana la acest moment subventiile cuvenite.

„Si eu trec printr-un moment asemanator. Chiar daca mi s-a promis ca mi se face plata a doua zi, atunci cand am fost la acel protest la MADR, nici acum pe una dintre exploatatii, eu avand 2 ferme, nu am primit banii. Pe una da, iar pe cealalta nu”, ne-a mai spus Dumitru Grigorean.

Subventii in valoare de peste 260 de milioane de euro au fost platite de APIA, pana la 30 septembrie, crescatorilor de animale, potrivit APIA

Conform informatiilor APIA, in cadrul schemei ANTZ 7 (Schema decuplata de productie in sectorul lapte, specia bovine) au fost platiti pana acum 55.667 de fermieri, suma platita fiind 24,01 de milioane de euro.

In cadrul ANTZ 8 (Schema decuplata de productie in sectorul carne, specia bovine) au fost platiti 138.826 de crescatori, suma virata fermierilor fiind de 100,786 de milioane de euro.

La ANTZ 9 (Schema cuplata de productie – specia caprine/ovine) au fost platiti pana acum 58.586 de fermieri, cu suma de 53,670 milioane de euro.

In cadrul SCZ 7.19 (Sprijinul cuplat in sector zootehnic, ovine) si SCZ 7.20 (Sprijinul cuplat in sector zootehnic, caprine) au fost platiti 20.024 de fermieri, cu suma de 20,414 milioane de euro.

Pentru SCZ 7.21 (Sprijinul cuplat in sector zootehnic, taurine de carne) au fost platiti 209 de crescatori, suma platita fiind de 7,654 milioane de euro.

De asemenea, la schema SCZ 7.22 (Sprijinul cuplat in sector zootehnic, vaci de lapte) au fost platiti 4.059, suma virata crescatorilor fiind de 58,557 milioane de euro.

Pentru SCZ 7.23 (Sprijinul cuplat in sector zootehnic, bivolite de lapte) au fost platiti 1.716 de fermieri, suma virata crescatorilor fiind de 0,792 milioane de euro, potrivit APIA.

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca pana la 30.09.2016, din totalul de 944.075 cereri unice de plata aferente Campaniei 2015 au fost emise ordine de plata pentru 98,61% din cereri, reprezentand un numar de 930.985 beneficiari.

Suma totala autorizata la plata este de 2.033,9 mil. euro din care efectiv platita în conturile fermierilor este suma de 2.027,52 mil. euro, pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) si Buget National).

Share on Facebook