Fabrica de zahar de la Ludus se inchide definitiv si va fi demolata

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In ciuda promisiunilor si eforturilor Guvernului de a o salva, fabrica de zahar de la Ludus se va inchide definitiv. Sindicatul Liber Zaharul Ludus SA anunta ca se continua planul de lichidare si demolare a obiectivului, dupa ce statul roman s-a retras din negocieri si nu s-a gasit un alt cumparator.

Procesul de inchidere continua, desi reprezentanti ai guvernului au promis in trecut ca vor salva fabrica. In luna mai, prefectul judetului Mures, Mara Toganel, anuntase ca Fabrica de zahar din Ludus pe care vrea sa o vanda compania franceza Tereos va fi cumparata de statul roman.

„Astazi, 28.09.2022, am fost anuntati ca Tereos Romania SA isi continua planul de lichidare si demolare a Fabricii de Zahar de la Ludus, ca Statul s-a retras si in concluzie nu s-a gasit cumparator”, a aratat Sindicatul Liber Zaharul Ludus, intr-un comunicat de presa.

Sindicalistii afirma ca, in plina criza alimentara si cu un razboi la granita, Romania ar autoriza distrugerea unei fabrici functionale, precum si producatorii de sfecla de zahar.

In sedinta Guvernului din 4 mai 2022, a fost aprobat un Memorandum prin care Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale fusese mandatat in demararea negocierilor pentru mentinerea activitatii fabricii de zahar de la Ludus – SC Tereos RO SA.

Citeste si: Ministrul Daea, intalnire cu bancile. Se cauta solutii pentru sprijinirea fermierilor

Mandatarea a avut loc in contextul deciziei anuntate de Grupul Tereos, care detine una dintre ultimele doua fabrici de procesare a zaharului din sfecla din Romania, de a inchide fabrica situata de la Ludus, ce functioneaza de peste 60 de ani.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) anunta, la sfarsitul lunii mai, ca a avut intalniri cu managementul companiei Tereos Romania, pentru a prezenta echipa de negociere constituita si pentru a stabili un calendar privind preluarea fabricii de zahar de la Ludus.

„Va transmit angajamentul ferm al statului roman de a duce la bun sfarsit acest proces.

Este nevoie sa inventariem bunurile, activele, sa demaram auditurile necesare precum si elaborarea documentelor aferente, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare.

Cumparam fabrica pentru a produce zahar, in parteneriat cu fermierii. Ne dorim sa reluam cat mai repede ciclul de productie si activitatea in fabrica, mai ales in contextul international al pietei zaharului”, declara ministrul Agriculturii de la acel moment, Adrian Chesnoiu, intr-un comunicat remis AGERPRES.

La randul sau, Francois Queva, CEO Tereos Romania, a infirmat toate zvonurile vehiculate in spatiul public legate de inchiderea fabricii, mentionand ca angajamentul luat in fata ministrului, inca din luna aprilie, privind disponibilitatea vanzarii acestei unitati de productie catre statul roman a ramas neschimbat.

De asemenea, reprezentantul companiei franceze a subliniat ca nicio componenta a fabricii nu a fost dezmembrata, dezafectata sau vanduta, se arata in comunicatul MADR din luna mai.

Potrivit informarii MADR de la acel moment, ambele parti agreasera un calendar al preluarii investitiei, tinand cont si de necesitatea salvarii locurilor de munca pentru personalul angajat in fabrica de zahar de la Ludus.

Pana in anul 2021, zaharul obtinut din sfecla de zahar cultivata in Romania a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahar/an.

La sfarsitul lunii septembrie 2021, fabrica din Romania avea 153 de angajati permanenti, totalul angajatilor la nivelul intregului grup fiind de 15000.

Tereos, cel de-al doilea mare producator de zahar din lume ca volum al operatiunilor, si-a revizuit amanuntit afacerile dupa remanierea conducerii sale, survenita spre sfarsitul anului 2020.

Noua echipa, care s-a declarat ingrijorata de marile datorii ale firmei, a facut din reducerea acestora una dintre principalele sale prioritati.

Potrivit primarului Ludusului, Ioan Cristian Moldovan, in zona fabricii de zahar exista 25 de hectare ce vor fi scoase la vanzare de patroni dupa demolarea cladirilor, destinatia terenului fiind exclusiv industriala, nu rezidentiala sau comerciala.

 

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE