Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a intalnit cu reprezentantii bancilor comerciale, pentru a cauta solutii de sprijin pentru sectorul agroalimentar, din fonduri europene, prin intermediul institutiilor finantatoare.
Potrivit unui comunicat, intalnirea a avut loc in 30 septembrie si au participat, alaturi de ministru, secretarul de stat Ion Gaman si consilierul personal Veronica Toncea.
De asemenea, la intrevedere a participat conducerea Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) si cea a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
„Am vazut in banci sprijinul cel mai sigur si cel mai puternic pentru ca acestea sunt bine ancorate in agricultura Romaniei, sunt legate organic de folosirea banilor europeni pe care ii avem prin subventii, care nu sunt putini.
Din totalul banilor care vin in agricultura Tarii Romanesti 75% vin din fonduri europene si i-am putut folosi impreuna, generand rezultate economice valoroase.
Citeste si: MADR: peste 715.000 de hectare, afectate de seceta
Programele in discutie sunt benefice si trebuie implementate, va rugam sa ne fiti alaturi pentru a ajuta la binele acestui sector care joaca un rol important in economia tarii”, a declarat ministrul Petre Daea in cadrul intalnirii.
Oficialul MADR a atras atentia asupra termenelor scurte de implementare pana la finalul anului ale celor doua programe Rural Invest si Agro IMM Invest si a necesitatii de a elimina obstacolele administrative astfel incat, pe baza legala existenta si mecanismele create, cu ajutorul eforturilor comune, sa putem accesa fondurile pentru a sustine fermierii care au nevoie de resurse si au in plan obiective de investitii care sa creeze valoare adaugata.
„Scopul intalnirii a vizat identificarea solutiilor optime pentru implementarea schemelor de sprijin pentru sectorul agroalimentar, din fonduri europene, prin intermediul institutiilor finantatoare, odata cu adoptarea cadrului legal in acest domeniu: OUG 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus cu referire la Agro IMM Invest si Rural Invest, OUG 112/2022 privind instituirea unor masuri pentru stimularea investitiilor cu finantare din fonduri externe nerambursabile in domeniul eficientei energetice si OUG 113/2022 privind unele masuri necesare in vederea implementarii Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.”, se mentioneaza in comunicat.
Reprezentantii mediului bancar au apreciat deschiderea spre dialog din partea conducerii MADR si si-au exprimat interesul si sustinerea pentru continuarea finantarii sectorului agricol din Romania.
Conducerea bancilor a transmis ca sistemul bancar si fondurile de garantare se bucura de avantajul experientei de lucru anterioare cu programul IMM Invest, fapt ce reprezinta un aspect pozitiv.
Conform sursei citate, din discutii a reiesit necesitatea de a eficientiza viteza de reactie la nivelul institutiilor de credit, precum si furnizarea unor informatii cat mai complete si potrivite nevoilor agentilor economici.
Totodata, a fost sustinuta necesitatea unei colaborari si comunicari cat mai stranse cu toate institutiile implicate pentru a optimiza fluxurile de lucru.
La finalul discutiilor, toti cei prezenti au agreat ca aceaste intalniri sa se permanentizeze si sa se desfasoare lunar, convenindu-se ziua de vineri a ultimei saptamani din luna.