septembrie 14, 2019
Meniu

EXCLUSIV. Autoritățile au îngropat profitul fermierilor de la munte

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Fermierii din Munții Apuseni, deși au foarte multe animale, nu pot profita de pe urma muncii lor, deoarece autoritățile au „ucis” industria de procesare din zonă.

„Legislația sanitar-veterinară este foarte greoaie. Ne-a închis toate abatoarele din Munții Apuseni. Azi veneau că trebuie să pună omul gresie, mâine că trebuie vopsit, până când s-au scârbit oamenii și au pus lacătul pe ușă. Drept urmare, a dispărut industria de procesare”, a declarat pentru stiriagricole.ro Aurel Stan, președintele Federației Micilor Fermieri Crescători de Animale Deținători și Utilizatori de Pajiști (FMFCADUP).

Aurel Stan crede că și companiile care au interes în zonă, cum sunt cei care vor redeschiderea exploatării miniere de la Roșia Montană, au pus umărul la sărăcirea fermierilor din Apuseni.

„La noi s-a exploatat aur de pe vremea romanilor. Ei (investitorii străini, nr.) vin și pleacă cu profitul, și noi rămânem cu cianurile. Ce o să facem peste 10-15 ani cu terenuri poluate, pe care nu vom mai putea cultiva nimic?”, a subliniat președintele FMFCADUP.

Teama lui Aurel Stan s-a concretizat deja în alte părți ale lumii. În China, mediul a fost sacrificat în favoarea unor creșteri economice record, dar rezultatele sunt dezastruoase. O suprafață de mărimea Belgiei din suprafața agricolă a Chinei nu mai e bună de nimic, ca urmare a poluării cu metale grele și alte produse toxice pentru mediu.

Ca să supraviețuiască, fermierii din Apuseni s-au reunit în jurul Federației Micilor Fermieri Crescători de Animale Deținători și Utilizatori de Pajiști (FMFCADUP). Aceasta doreşte să ralieze în jurul ei pe micii fermieri din România fie că sunt horticultori sau crescători de animale, pentru a reprezenta o forţă puternică de negociere a intereselor acestora atât în faţa autorităţilor româneşti cât şi europene.

 

Acest articol este proprietatea exclusivă a www.stiriagricole.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, respectiv www.stiriagricole.ro.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE