
Târgul Apicol Craiova 2014 deschide porțile primei ediții
Stupina BIA organizează împreună cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj și Asociația Apis Oltenia Craiova, prima ediție a Târgului Apicol Craiova 2014.

Stupina BIA organizează împreună cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj și Asociația Apis Oltenia Craiova, prima ediție a Târgului Apicol Craiova 2014.

Apicultura românească se confruntă cu legislația fragmentată, fonduri europene mai mici comparativ cu alte state și migrația tinerilor.

Tânărul apicultor Ionuţ Tănăsoiu, din Călimăneşti, a demarat procedurile pentru ca mierea obținută de stuparii din județ să poată fi vândută sub brandul „Miere de Vâlcea”. stiri agricole

Valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Naţional Apicol pentru perioada 2014 – 2016, atât de la bugetul de stat cât și de la UE este de 20.045.340 Euro, respectiv 89.091.513 lei. stiri agricole

România produce circa 3.000 de tone de miere ecologică, din care aproximativ 70% este exportată, potrivit președintelui Asociației Crescătorilor de Albine (ACA).

Pentru anul 2012-2013 apicultorii au beneficiat de sprijin financiar alocat prin Programul Național Apicol în cuantum de 29.173.293,48 lei.

În perioada 01 septembrie – 15 octombrie 2013, inclusiv se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în

Albinele care consumă polen provenit de la plante care au fost tratate cu unele dintre cele mai comune fungicide disponibile pe piață sunt mult mai

Parazitii, schimbarile climatice, pesticidele si ingrasamintele, toate vin sa faca viata grea micilor insecte care recolteaza polenul.b> Tim May, specialist in apicultura, a lucrat câte

Până la 30 septembrie 2013, statele membre au obligația de a modifica sau de a retrage, atunci când este necesar, în conformitate cu Regulamentul (CE)

Plafonul total maxim alocat pentru plățile anuale suplimentare pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultura ecologica pentru anul 2012 este de 7.050.000 euro.

Comisia a adoptat astăzi o restricție privind utilizarea a trei pesticide din familia neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid și tiametoxam), identificate drept nocive pentru populația de albine

Comisia Europeană (CE) va interzice agricultorilor să folosească pesticidele care conţin trei neonicotinoide, substanţe care ucid albinele şi afectează calitatea mierii, notează presa internaţională, citând
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la