Directorul executiv al DuPont, Ellen Kullman, a declarat că gigantul mondial, care are operațiuni și în România, își va regândi strategia, fapt care implică și reducerea forței de muncă la nivel internațional.
În primul semestru al anului fiscal, câștigurile operaționale ale DuPont s-au redus la1,17 dolari/acțiune, de la 1,28 de dolari/acțiune, arată datele prezentate ieri de Ellen Kullman, citate de presa americană. Per total, câștigurile operaționale s-au cifrat la peste un miliard de dolari în primele șase luni ale anului, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când au însumat aproape 1,19 miliarde de dolari.
Una dintre cauzele care au condus la scăderea câștigurilor DuPont este reorientarea fermierilor americani către culturile de soia, în detrimentul porumbului. Pe fondul unei producții mari realizată anul trecut și a estimărilor privind o recoltă-record în 2014, producătorii americani au diminuat suprafețele cultivate cu porumb și le-au crescut pe cele însămânțate cu soia. Astfel, vânzările de semințe de porumb ale DuPont s-au redus.
Șefa DuPont a anunțat că producătorul își va regândi strategia la nivel internațional, ceea ce va implica reduceri de costuri. Întrebată cum vor fi reduse aceste costuri, Ellen Kullman a răspuns vag, lăsând astfel să se înțeleagă că sunt posibile reduceri de personal.
DuPont are aproximativ 60.000 de angajați la nivel global și derulează operațiuni și în România.