Veste proastă pentru cultivatorii de porumb

Facebook
Twitter

Americanii se așteaptă ca anul acesta să obțină o producție record de porumb, astfel că prețurile au coborât la nivelul minim al ultimelor șase luni pe piețele internaționale.

Statele Unite sunt cel mai mare producător mondial de porumb, iar performanțele fermierilor locali influențează direct prețurile de pe burse. Contractele cu livrare în decembrie, tranzacționate pe bursa de la Chicago, au fost încheiate la un preț de 4,1825 dolari pe bușel. Ieri, pe bursa de la Singapore, prețurile au scăzut la 4,1625 dolari, cel mai mic nivel consemnat de pe 10 ianuarie încoace, scrie Bloomberg. De la finele lunii aprilie, prețurile la porumb s-au redus cu circa 20%.

Scăderea prețurilor la porumb, în special, și la cereale, în general, va aduce ieftinirea alimentelor, însă se traduce prin diminuarea masivă a veniturilor fermierilor. Prețurile au intrat într-o spirală descendentă după ce Ministerul american pentru Agricultură a anunțat că recolta de porumb va fi mai bogată decât se anticipase inițial.

În acest context, analiștii estimează că prețurile vor continua să scadă. Goldman Sachs Group Inc. A prognozat că acestea vor varia în jurul a 4 dolari pe bușel, în următoarele șase luni.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE