Pe vremea comunismului, sericicultura se practica la scară largă. Aproape că nu era școală în vreun sat care să nu aibă și viermi de mătase. Acum, cei care mai cunosc tainele sericiculturii sunt puțini, iar familia Niculescu din Stoenești, Vâlcea, este printre ultimele familii de sericicultori din România.
Ferma de viermi de mătase de la Stoenești, Vâlcea, nu e mare, dacă facem comparație cu ce era înainte de 1989. Însă, soții Niulescu au ajuns chiar și la 40 de grame de viermi de mătase, ceea ce, pentru o fermă de familie, este enorm. Ajunși în stadiul de crisalidă, acești viermi ar fi trebuit să dea, după carte, 80 de kilograme de mătase. Dar una scrie la carte și alta se întâmplă în fermă. Cert este că micile vietăți sunt rapace: soții Niculescu adună zilnic două mașini cu frunze de agud pentru a le potoli foamea. Soții Niculescu din Stoenești, Vâlcea, au propria plantația de duzi, vreo 5.000 de metri pătrați. În plus, pe unde au găsit loc liber au pus câțiva puieți de agud pentru a avea cu ce să potolească foamea viermielor de mătase.
Soții Niculescu din Stoenești, Vâlcea au învățat meșteșugul de când erau copii și cu îndrumarea tovarășilor mai mari culegeau frunze de dud, cu care erau hrăniși viermii. Astăzi, Cristina Niculescu are un atelier la parterul casei din Stoenești, Vâlcea unde țese din borangic marame, ii, covoare, perdele, eșarfe sau ștergare, pe care le vinde prin târguri destinate producătorilor tradiționali sau la magazine cu profil de artizanat, în special celor cu suveniruri specifice României.
Vâlceanca ar vrea să reînvie tradiția borangicului, dar este greu de realizat un vis atât de frumos într-o țară în care, chiar și la o expoziție cu meșteri tradiționali, organizată tocmai la Muzeul Țăranului Român, sunt primiți simpli comercianți care aduc haine importate din China și le vând ca fiind „tradiționale”.
Chiar și în aceste condiții, soții Niculescu din Stoenești, Vâlcea nu renunță. În gospodărie lor totul se face ca pe vremea bunicilor. Viermii de mătase sunt aduși la stadiul de ouă, apoi sunt îngrijii timp de 40 de zile până când își fac propria gogoașă în care se retrag pentru a se metamorfoza în fluturi. Însă, înainte ca fluturii să topească coconul cu ajutor unor substanțe secretate de propriul organism și iasă, coconii sunt opăriți, pentru a se putea deșira mai ușor firul de mătase. Este o muncă migăloasă, care necesită răbdare și atenție deoarece firul este atât de subțire că se poate rupe oricând.
Micul atelier de producție de la parterul casei lor, unde lucrează șase țesătorese meștere în borangic, care știu să țeasă firul și să îl țese la războaie din lemn, va fi mutat într-o clădire nouă. „Pentru noi e bine, cum avem avem acum atelierul. E ușor de încălzit, dar nu am unde să expun țesăturile, să vină omul și să le vadă”, ne-a spus Cristina Niculescu.
Cei de la Fundația Archaeus le vor da o mână de ajutor soților Niculescu și vor construi un atelier nou de țesut manual borangic, dar care va respecta întrutotul tradiția vâlceană. De aceea, meșterii vor fi tot din partea locului. Apoi borangicul de la Stoenești va fi folosit de tineri designeri. Mai mult decât atât, Fundația Archaeus a sprijinit chiar și lansarea unui parfum numit simplu: „Borangic”.
Într-o lume în care au fost modificați genetic viermi de mătase, pentru a da fir mai mult, eforturile soților Niculescu sunt cu atât mai de apreciat cu cât ei reușesc să păstreze un meșteșug vechi de când lumea. Drumul mătăsii trece prin Stoenești, Vâlcea, la ultima familie de sericicultori din România.
