
Noi reguli pentru plata subvențiilor în perioada 2015-2020: tinerii fermieri vor primi subvenții cu 25% mai mari
Legislația privind plata subvențiilor în perioada 2015-2020 va fi modificată prin Ordonanță de Urgență.

Legislația privind plata subvențiilor în perioada 2015-2020 va fi modificată prin Ordonanță de Urgență.

Actul normativ defineşte termenii utilizaţi şi stabileşte autorităţile responsabile cu verificarea documentaţiei pentru obţinerea şi protecţia sistemelor de calitate a produselor agricole şi alimentare (IGP, DOP şi STG).

Guvernul a aprobat alocarea de sprijin financiar în sumă de aproximativ 955 de milioane de lei destinat crescătorilor de animale, prin două Hotărâri aprobate în ședința de astăzi.

Cercetătorii au decretat că tomatele negre sunt mai sănătoase decât cele convenționale, roșii, iar soiurile „Indigo Rose”, Black Krim și Southern Nights cuceresc tot mai mulți legumicultori din întreaga lume.

Începând cu data de 25 martie 2015, vor putea fi accesate din nou fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Ediția de primăvară a Târgului Național al Mierii va fi organizată în perioada 20-22 martie, de Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Inspecţia Muncii a aplicat amenzi în valoare de 344.204 de euro şi a depistat 156 persoane fără contracte individuale de muncă în perioada 16-20 februarie 2015.

Noile sancţiuni prevăzute de lege pentru încălcarea acestor obligaţii sunt amenda contravenţională de la 10.000 lei la 15.000 lei şi suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.

Comisia Europeană a rambursat României în acest an fonduri cu o valoare de peste 460 milioane de euro, aferente aplicațiilor de plată transmise în anul 2014.
Potrivit datelor publicate de INS, in martie 2025, fata de aceeasi luna a anului trecut, numarul sacrificarilor si greutatea in
Cand locuiesti sau lucrezi intr-o zona izolata, fie ca este vorba de o ferma sau de o gospodarie la marginea
APIA a anuntat ca, pana la data de 17 aprilie 2025, a fost platita suma de 39.515.923 euro (echivalentul a
Desi cultura de cartofi nu este pretentioasa, pentru a obtine productii sanatoase, profituri consistente si sustenabile, este esential sa fii
Depozitarea corecta a semintelor si furajelor este esentiala pentru a le pastra calitatea si a evita pierderile. Umiditatea, temperatura si
Daca ai o ferma mica si vrei sa obtii profit din culturi mai putin exploatate, dar cautate pe piata, poti
Agricultura viitorului este definită de tehnologie, eficiență și sustenabilitate. Cu toate acestea, tranziția către Agricultura 4.0 încă vine la pachet
Drumurile agricole sunt adesea dificile si solicitante pentru orice vehicul. Terenul accidentat, denivelarile si conditiile meteo nefavorabile pot duce la