Meniu

Cum planuieste ministrul Oros sa sustina fermele de familie

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

In data de 10 decembrie 2019, ministrul Adrian Oros a participat la Conferinta Nationala cu tema “Ferma de familie in centrul viziunii agricole post 2020”. Evenimentul, desfasurat la Sinaia, face parte dintr-o serie de trei conferinte nationale organizate de Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala (RNDR) din cadrul Autoritatii de Management pentru PNDR.

Ministrul Adrian Oros a afirmat ca ferma de familie este o prioritate a Guvernului, accentuand rolul economic si social al fermelor de familie si a vorbit despre problemele cu care se confrunta acestea. „Fermele de familie se confrunta cu problema pietei de desfacere, o problema care poate fi rezolvata doar prin asociere. Este important sa incurajam tinerii, cautand acele solutii pentru a le oferi acces la teren”, a declarat ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale.

La eveniment au mai participat Florian-Emil Dumitru, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, Daniela Rebega, director general adjunct al Directiei Generale Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR , Adela Stefan, sef serviciu AM PNDR, Claudiu Coada, director general adjunct al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, precum si Adrian PINTEA, director general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura.

Secretarul de stat Emil Dumitru a mentionat ca „obiectivul nostru este de a consolida clasa de mijloc – ferma de familie si de a sustine dezvoltarea mediului rural. Ferma de familie este esenta agriculturii din Romania.”, a conchis Emil Dumitru.

Daniela Rebega, directorul general adjunct al DGDR a declarat ca ferma familiala este un pilon economic pentru dezvoltarea sectorului agricol si a prezentat modul in care ferma de familie este sustinuta in PNDR 2014-2020 si principalele modificari vizate de Politica Agricola Comuna post 2020.  Totodata, Adela Stefan a prezentat instrumentele financiare si cele de gestionare a riscurilor in agricultura. Avand in vedere ca din acest an, fermierii romani si alte categorii de beneficiari au acces la noi forme de sprijin finantate din PNDR, reprezentantul AM PNDR a mentionat ca accesul la finantare este esential pentru modernizarea agriculturii si pentru dezvoltarea afacerilor si a spiritului antreprenorial in spatiul rural.

In acest context, Claudiu Coada, director general adjunct al AFIR a sustinut o prezentare referitoare la optimizarea implementarii PNDR si Adrian PINTEA, directorul general al APIA, a prezentat sprijinul financiar acordat fermierilor de catre APIA prin masurile gestionate din PNDR.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE