O companie chineza a achizitionat recent o suprafata de peste 1.000 de hectare de teren agricol chiar in centrul Frantei, tranzactia fiind criticata dur de mai multe federatii agricole din Hexagon, scrie publicatia Euractiv.com.

Prima reactie a venit din partea Federatiei Nationale pentru Gestionarea Terenurilor Agricole si a Agentiilor de Dezvoltare Rurala: „Iata ca este posibil sa faci tranzactii neverificate in Franta si sa cumperi 1.700 de hectare de teren agricol”, a scris federatia in cadrul unui comunicat de presa.

Presedintele Federatiei mai sus amintite spune ca nu are „nicio idee” cu privire la domeniul de activitate pe care il are compania care a achizitionat terenul in Franta. O cautare rapida pe internet arata ca firma Hongyang, din China, se ocupa de constructia echipamentelor pentru statiile de carburanti. „Este una ca multe alte companii care au succes in alte sectoare si vor sa-si extinda, diversifice activitatile”, a mai spus presedintele Federatiei.

Nu este prima data cand hectarele agricole din Franta sunt cumparate de investitori care nu desfasoara neaparat activitati in domeniul agricol, mai noteaza sursa citata. Zeci de hectare de podgorii au fost si ele achizitionare recent de oameni de afaceri, care nu au neaparat cunostinte in domeniul vitivinicol, mai scrie Euractiv.

Reprezentatii sindicatelor agricole atrag atentia ca aceste practici ar putea pune in pericol siguranta alimentara a Europei. „Echivalentul a 35 de milioane de hectare, in valoare de productie alimentara, este importata in Europa, in fiecare an”, spune un reprezentant al sindicatului agricol FNSEA.

Si in Romania, achizitionarea terenurilor agricole de catre strain a starnit discutii aprinse in randul fermierilor. De exemplu, Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR, sustine ca peste 35 % din suprafata agricola a Romaniei este detinuta de straini, in contextul in care legislatia actuala nu impune restrictii pentru cumparatorii din spatiul UE sau din afara acestuia.

„Situatia e alarmanta. Noi nu ne dam seama acum. Din cauza legii, care trebuie rediscutata, si am solicitat asta ministerului, peste 35-40 % din suprafata agricola a Romaniei este in prezent detinuta de straini. Daca ne uitam la bilanturile celor care cumpara sau exploateaza teren in Romania, acesta e 0 sau aproape de 0. Noi mergem pe ideea ca nu fug cu terenul de aici. Asa, nu il iau cu ei, dar iau ceea ce cultiva pe el. Romania nu profita cu nimic din aceste tranzactii”, a declarat Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR.

Aproape 40 % din terenurile agricole din Romania au ajuns in proprietatea unor firme sau persoane fizice straine, informeaza si un studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultura din cadrul Comisiei Europene.

Share on Facebook