Peste 35 % din suprafata agricola a Romaniei este detinuta de straini, in contextul in care legislatia actuala nu impune restrictii pentru cumparatorii din spatiul UE sau din afara acestuia, a afirmat recent presedintele LAPAR, Laurentiu Baciu.

„Situatia e alarmanta. Noi nu ne dam seama acum. Din cauza legii, care trebuie rediscutata, si am solicitat asta ministerului, peste 35-40 % din suprafata agricola a Romaniei este in prezent detinuta de straini. Daca ne uitam la bilanturile celor care cumpara sau exploateaza teren in Romania, acesta e 0 sau aproape de 0. Noi mergem pe ideea ca nu fug cu terenul de aici. Asa, nu il iau cu ei, dar iau ceea ce cultiva pe el. Romania nu profita cu nimic din aceste tranzactii”, a declarat Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR, in cadrul conferintei „Zilele Agriculturii Romanesti”, organizata de Business Mark.

In replica, omul de afaceri grec, Jean Valvis, proprietarul brandul de apa minerala Aqua Carpatica, i-a transmis lui Laurentiu Baciu ca problema de fond nu este ca strainii cumpara teren in Romania, avand in vedere ca acestia platesc deseori un pret la hectar mult mai mare.

„Terenul si banca sunt niste elemente sistemice ale societatii noastre. Nu stiu o tara democratica in care bancile sa nu fie sanatoase iar populatia fericita. Eu sincer ma bucur ca vin italienii la Timisoara si cumpara cu 7.000 de euro hectarul. Altfel, s-ar fi platit in continuare 2-3.000 de euro pe hectar. Aceasta concurenta este in beneficiul proprietarilor de pamant din Romania. Nu cred ca isi au rost discursurile nationaliste, suntem toti parte a Europei”, a declarat Jean Valvis.

Aproape 40 % din terenurile agricole din Romania au ajuns in proprietatea unor firme sau persoane fizice straine, informeaza si un studiu realizat de Transnational Institute pentru Comisia de Agricultura din cadrul Comisiei Europene.

Share on Facebook