Cercetare cu profit. Directorul Statiunii Legumicole Buzau: „Ne-am dublat veniturile din vanzarea semintelor. Sunt cerute si de bancile de gene”

Facebook
Twitter

Ramasi pe cont propriu din punct de vedere financiar, specialistii din cadrul Statiunii de Cercetare Legumicola Buzau reusesc, de ani de zile, sa dezvolte noi soiuri si hibrizi de legume, recunoscuti pentru rezistenta, dar si gustul lor. Roadele cercetarii buzoiene incep sa se simta inclusiv economic. Directorul SCDL Buzau afirma ca institutia pe care o conduce a reusit sa isi dubleze veniturile din seminte si sa isi majoreze de aproape 10 ori veniturile din rasaduri, din 2010.

„Bataia cea mai mare pe seminte este pentru hibrizii si soiurile care se cultiva in spatii protejate, cum este de exemplu pentru tomate Siriana. Am reusit sa ne dublam veniturile din seminte in ultimii ani, mai ales datorita acestui trend. In prezent, populatia doreste sa consume legume romanesti, care, chiar daca nu au o productivitate foarte mare, ca alte soiuri, au un gust aparte. Pe de alta parte, un salt si mai spectaculos l-am inregistrat la cererea pentru rasaduri de legume. Aici, veniturile au crescut din 2010 de aproape 10 ori. Avem o metoda speciala de ambalare a rasadurilor prin care le putem trimite in toata tara”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Dr. Ing. Vlad Constantin, directorul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau.

Printre cele mai vandute seminte de catre SCDL Buzau se numara hibridul de tomata „Siriana”, „Buzau”, „Cristinica”, soiurile de fasole „Ioana”, „Menuet”, precum si soiul de ardei galben superior „Cosmin”.

„In general, reusim sa producem suficienta samanta conform vanzarilor. La unele soiuri exista un stoc suficient, la altele se termina si raman o serie de clienti pe liste de asteptare. Din pacate, trebuie sa recunosc faptul ca este o piata cam dezordonata. Nu reusim mereu sa avem contracte ferme. Se intampla sa ramanem si cu samanta in stoc. De exemplu, pentru varsa se intampla asa. Aceasta piata a scazut foarte mult. Problema este ca nu poti vinde samanta ramasa prea mult in stoc. In timp, germinatia scade si nu mai este buna acea samanta”, mai afirma Dr. Ing. Vlad Constantin.

In prezent, specialistii din cadrul Statiunii de Cercetare Legumicola Buzau lucreaza la noi hibrizi si soiuri de tomate si de vinete, care vor fi omologate si, ulterior, oferite spre vanzare. „Ne concentram asupra crearii unor soiuri care sa reziste la stresul termo-hidric, precum si sa aiba o rezistenta cat mai buna la boli. Cu toate acestea, nu exista planta care sa nu sufere atunci cand temperatura trece de 35 de grade Celsius”, explica Dr. Ing. Vlad Constantin.

Una dintre principalele probleme cu care se confrunta in prezent Statiunea de Cercetare Legumicola Buzau este lipsa unui sistem performant de irigatii. „Una dintre carentele cele mai mari pe care le avem este sistem de irigatii. Acesta e unul vechi, pe brazde, care necesita nivelari anuale, si care are nevoie si de oameni care sa ude. Nu s-a mai investit de zeci de ani. Am pierdut si terenuri”, mai spune directorul SCDL Buzau.

Portofoliul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau. numara peste 60 de soiuri si hibrizi omologati si brevetati. Mai mult decat atat, alte zeci de creatii de legume sunt in lucru, in diferite etape ale cercetarii.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE