Ca urmare a articolului privind decizia companiei de a renunța la o parte din cantitățile de lapte preluate de la fermierii ardeleni, FrieslandCampina România ne-a comunicat că pentru toate produsele Napolact folosește, pe toată durata anului, lapte crud colectat exclusiv de la acești producători.
În prezent, FrieslandCampina România are peste 1.000 de ferme partenere în Ardeal.
„Colectăm în prezent mai mult lapte decât în 2013. Problema cu laptele crud nu ține de cât de mult putem colecta, ci de diferența între volumele produse vara și iarna. În Romania, datorită climei și a modului de organizare a fermelor, acestea produc prea mult lapte crud în sezoanele calde și prea puțin în cele reci, creând un dezechilibru ce trebuie rezolvat de către companie. Noi putem absorbi o parte din cantitatea mai mare ce se furnizează pe perioada verii, dar acum, creșterea este de 30% în producția de lapte crud. Datorită acestei creșteri, am decis în ultimele luni să oprim colaborarea cu 50 de puncte de colectare mici, dintre care doar unul în Maramureș. În aceste condiții, în lunile de iarnă trebuie să compensăm deficitul de lapte produs în România cu lapte crud importat din alte țări membre ale Uniunii Europene. Acesta reprezintă aproximativ 5-10% din laptele crud folosit de noi pe durata unui an și nu este utilizat niciodată pentru produsele Napolact, care sunt făcute exclusiv din lapte din Ardeal. Din martie 2014 până acum nu am folosit, în toata producția FrislandCampina România, niciun pic de lapte provenind din altă țără decât România”, spune Cornel Cărămizaru, director de vânzări FrieslandCampina România.
Din portofoliul grupului Friesland fac parte branduri de lactate precum Napolact, Milli, Oké sau Dots, însă brandul clujean generează circa 60% din vânzări.