Ce se va intampla cu subventiile fermierilor romani dupa 2020

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Ministerul Agriculturii a demarat discutii cu reprezentantii sectorului pentru a contura punctul de vedere al Romaniei in ceea ce priveste politica agricola comuna incepand cu anul 2020. Comisia Europeana intentioneaza ca dupa incheierea actualei Politici Agricole Comune plata subventiilor catre fermieri sa nu se mai realizeze pe suprafata, ci pe ferma.

„Saptamana aceasta este o saptamana foarte incarcata in ceea ce priveste discutarea viitorului politicii agricole comune. S-au trimis invitatii si pe 24 (martie — n.r.) avem intalniri la Ministerul Agriculturii, pentru ca deja ne pregatim cu puncte de vedere pentru politica incepand din 2020 si poate in cadrul acestor intalniri, pe baza a ceea ce s-a realizat in ultimii acesti ani, sa vedem ce a mers si ce nu a mers, ca sa ne spunem parerea pentru viitoarea politica agricola comuna”, a declarat Elena Tatomir, director general al Directiei Generale Politici Agricole si Strategii din Ministerul Agriculturii, in cadrul unei conferinte de specialitate, conform Agerpres.

Potrivit oficialului MADR, un semnal de alarma il reprezinta faptul ca, potrivit statisticilor, Romania exporta foarte multa materie prima.

Florentina Dumitru, director general al Directiei Economice din cadrul Institutului Nationale de Statistica (INS), a declarat ca Romania a importat anul trecut produse agroalimentare in valoare de 6,8 miliarde de euro si a exportat in valoare de 6,2 milioane de euro, rezultand un deficit comercial de 600 de milioane de euro, in crestere cu 100 de milioane de euro fata de anul 2015.

Potrivit acesteia, exportul de produse agroalimentare anul trecut a fost de 6,2 miliarde de euro, in crestere cu 4,2% fata de 2015. Ponderea exporturilor cu aceste produse, in totalul exporturilor Romaniei, este de 10,7% in 2016, nivel comparabil cu 2015.

Peste jumatate din exporturile de produse vegetale, 56%, au reprezentat cerealele si semintele si plantele oleaginoase, mai mult de un sfert din exporturi sunt bauturi si tutun.

Ca zone de destinatie, 61% dintre exporturi au avut ca destinatie spatiul intracomunitar, respectiv Italia, Bulgaria, Olanda, Germania, Spania, Franta, Ungaria, Belgia si Grecia. In afara UE, marfurile agroalimentare au plecat in special catre Egipt, Iordania, Libia si Turcia.a

De curand, Romania a sustinut la Bruxelles convergenta platilor pentru eliminarea decalajelor intre Statele Membre privind cuantumul la ha, precum si mentinerea dupa 2020 a schemelor de plati directe actuale, inclusiv sprijinul cuplat.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE