Câteva lucruri interesante pe care să ți le amintești data viitoare când vei vedea un curcubeu

Facebook
Twitter

Foarte rar se întâmplă să vezi un curcubeu și să nu simți că se întâmplă ceva special. Unii dintre noi s-ar putea chiar să se oprească din drum ca să îi admire frumusețea, gândindu-se că prevestește ceva bun. Curcubeiele sunt uimitoare, cum sunt și stelele căzătoare sau Aurora Boreală. Sunt magie totală, în stilul unic al mamei natură. Reprezintă ceva ce nu s-a pierdut în aproape nicio cultură.

Și, deși știm cu toții că o grămadă de aur așteaptă persoana suficient de perseverentă să ajungă la capătul unui curcubeu, ce altceva cunoaștem despre aceste fenomene naturale? Un curcubeu ascunde multe secrete.

Cum era perceput curcubeul in istorie?

În epoca Greciei și Romei antice, se credea în ideea potrivit căreia curcubeiele erau o cale creată de zeița curcubeului, Iris, care ne lega de nemuritori. Tot grecii foloseau cuvântul „iris” pentru a se referi la orice tip de cerc colorat, precum irisul ochiului sau chiar pata de pe coada unui păun. Alte cuvinte care derivă din numele zeiței curcubeului includ floarea irisului, iridiul chimic și cuvântul „irizat”.

Este uimitor faptul că deși curcubeiele figurează în mod proeminent în miturile atâtor de multe culturi de-a lungul istoriei, nimeni nu a avut nicio idee cum anume se formează, tocmai până în secolul al XVII-lea.

Alte utilizari ale cuvantului “curcubeu”

Termenul „curcubeu” poate fi găsit și într-un dicționar specific, iar cunoașterea semnificației sale este utilă pentru cei care joacă poker. Acesta definește un flop care conţine trei culori diferite, deci nu se poate completa o culoare pe tură. Poate reprezenta totodată o masă completă de cinci cărţi, în care pot fi găsite trei cărţi de aceeaşi culoare, deci o singură culoare nu este posibilă. Având în vedere faptul că un curcubeu e definit în principal de culori, este evident că utilizarea sa la masa rotundă se învârte tot în jurul acestora.

Adevărul este că nu există un număr predefinit de culori într-un curcubeu. Fiecare nuanță se amestecă în următoarea fără a se forma o delimitare exactă, lăsând interpretarea în viziunea persoanei care îl vede și a culturii care l-a influențat. Poți alege astfel să crezi că sunt 7, 9 sau 28 de culori. Și, de fapt, un curcubeu nici măcar nu „există”, nu este un obiect, este un fenomen optic.

Cum se formeaza curcubeul

Magia sa constă în faptul că fiecare picătură de ploaie acționează ca o mică oglindă imperfectă. Când soarele este chiar în spatele tău, lumina pătrunde prin picăturile de ploaie din fața ta, se reflectă pe suprafața lor posterioară și revine la tine. Lumina este refractată sau „îndoită” ușor când trece din aer în apă; și din nou în timp ce revine în aer. Diferitele lungimi de undă care se combină pentru a crea lumina zilei sunt „îndoite” de cantități diferite. Fiecare picătură de ploaie acționează ca prismă, creându-se refracție, dar și ca oglindă, creându-se reflexie.

Curcubeiele duble apar atunci când lumina sare în picătura de apă de mai multe ori înainte de a evada, iar spectrul celui de-al doilea arc va fi inversat. Uneori pot fi văzute trei sau chiar patru curcubeie.

 

Curiozitati despre curcubeie

Probabil mulți dintre noi nu știm că aceste „arcuri ploioase” numite curcubeie au o istorie colorată.

Curcubeiele pot apărea în ceață, cascade și oriunde lumina întâlnește apă pe cer, iar unghiurile sunt favorabile. Există, de asemenea, arcuri lunare rare, moonbows, create de lumina lunii. Și pentru că lumina lunii este de 400.000 de ori mai slabă decât a soarelui, ar trebui să te aștepți ca și culorile unui arc de lună să fie mai estompate decât cele ale gemenilor lor din zi.

Cel mai longeviv (sau cel mai mult observat) curcubeu din lume a fost văzut peste Sheffield, Anglia, pe 14 martie 1994. A durat de la 9:00 până la 15:00.

Videoclipul cel mai vizionat de pe YouTube, care face referire la un curcubeu, aparține lui Israel Kamakawiwo’ole, sau „IZ”, cu interpretarea de voce și ukulele a piesei numite „Over the Rainbow”. La momentul actual are 1.130.252.556 de vizionări.

Crearea unui curcubeu nu este un simplu amestec de soare și apă. Dacă ar fi astfel, curcubeiele ar urma aproape după toate precipitațiile. Apariția unui curcubeu este un eveniment special, care, înainte de toate, îți colorează ziua.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE