Bursa de Pește de la Tulcea începe să prindă contur, după opt ani de discuții și analize, în condițiile în care au fost deja încheiate licitațiile pentru adjudecarea lucrărilor de proiectare și execuție, iar contractul, în valoare de aproape 18 milioane de lei, a fost câștigat de asocierea a patru firme din județul Tulcea.

“Proiectul Bursei de Pește de la Tulcea a demarat, am trecut de faza licitației. S-a făcut o licitație completă, proiectare și execuție, derulată de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA), în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea. Acum se lucrează la proiectare și în scurt timp începe execuția. Sperăm s-o finalizăm cât mai repede, deși termenul limită este 15 septembrie 2015, la fel ca toate proiectele din programul de pescuit. Consider că realizarea unei Burse de Pește va aduce beneficii reale pescarilor din Delta Dunării și astfel vom reuși să oficializăm și schimburile comerciale”, a declarat pentru AGERPRES Ciceronis Cumpănășoiu, directorul general al Autorității de Management pentru POP din cadrul Ministerului Agriculturii.

Contractul privind realizarea unei Burse de Pește la Tulcea a fost câștigat de asocierea a patru firme din județul Tulcea și a fost semnat pe data de 3 septembrie, valoarea totală a acestuia fiind de 17.888.504,05 lei.

Proiectul prevede construirea unei clădiri situată în apropiere de faleza orașului Tulcea, cu o suprafață de peste 1.800 de metri pătrați, amenajarea unui ponton de acostare pentru navele de transport a peștelui la Tulcea, precum și a unui punct de colectare a peștelui la Chilia Veche. În cadrul acestui proiect se vor achiziționa trei nave frigorifice cu o capacitate de 10 tone și patru autoutilitare frigorifice, cu o capacitate de 3,5 tone. Acestea vor fi folosite pentru transferul peștelui de la punctele de colectare din Delta Dunării la bursă, pescarii urmând să transporte resursa pe care vor să o valorifice prin bursă cu mijloace proprii până la punctele de colectare.

Firmele care vor realiza ‘Bursa de Pește’ sunt formate din Fil Construct Sarichioi, pe partea de construcții, Concept Structure Tulcea, pe partea de proiectare, Moa Boats Tulcea, pe partea de livrare nave, și Naval total Management Tulcea, pe partea de proiectare de nave.

Directorul general al Autorității de Management pentru POP a mai afirmat că acordarea unei subvenții în acest sector ar scoate din economia subterană o parte din producția de pește, însă deocamdată nu au fost găsite soluții pentru realizarea acestui lucru.

“Eu cred că acordarea unei subvenții cât de mici, dacă ar fi posibilă în acest sector, ar fiscaliza și ar scoate din economia subterană o parte din pește. Dar deocamdată nu s-a găsit o soluție. Sigur că nici nu este un scop principal al direcției noastre. Acest lucru ar trebuie să îl facă ANPA pentru că ei se ocupa de politici, dar cred că ar trebui să ne gândim cu toții la binele sectorului și al țării”, a menționat șeful AM-POP.

De asemenea, Cumpănășoiu consideră că reducerea TVA la pește și produse din pește ar putea influența semnificativ și consumul în România, care este în continuare extrem de redus față de țările Uniunii Europene.

“Dacă ar fi posibilă reducerea TVA la pește și produse din pește în mod sigur ar influența și consumul. Din păcate, noi nu avem o cultură a consumului de pește, în sensul că este un aliment bun, unul sănătos. Noi mâncăm ocazional pește. Sunt zone din țară unde nu se consumă aproape deloc pește. Consumul este în sud și în apropiere de Dunăre și mare”, a mai spus Ciceronis Cumpănășoiu.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a organizat, în perioada 15-18 octombrie 2014, o vizită la beneficiari ai proiectelor finanțate din Programul Operațional pentru Pescuit (POP) 2007-2014 din județele Călărași, Tulcea și Constanța, acestea fiind identificate ca exemple de bună practică.

Share on Facebook