Bursa românească de pește. La Tulcea încep lucrările de construire a proiectului Bursa de pește

Facebook
Twitter

Bursa de pește, proiect anunțat încă de acum opt ani, va fi demarat luna viitoare, potrivit președintelui Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultura, Cristinel Gherghișan, într-un comunicat al Consiliul Județean Tulcea.

Licitațiile pentru adjudecarea lucrărilor de realizare a Bursei de pește s-au încheiat deja, iar contractul câștigat de o asociere a patru firme din județul Tulcea a fost semnat pe data de 3 septembrie, valoarea totală a acestuia fiind de 17.888.504,05 lei.

Președintele ANPA, Cristinel Gheorghișan, a declarat faptul că lucrările de realizare a Bursei de pește vor începe în maxim o lună.

Proiectul prevede construirea unei clădiri situată în apropiere de faleza orașului Tulcea, cu o suprafață de peste 1.800 de metri pătrați, amenajarea la Tulcea a unui ponton de acostare pentru navele de transport a peștelui, precum și a unui punct de colectare a peștelui la Chilia Veche.

„Noile investiții vor aduce beneficii reale pescarilor din Delta Dunării și familiilor acestora. Este un proiect ambițios și nu pot decât să îi felicit pe cei care au adus proiectul până aici și să îmi exprim speranța că acest proiect va deveni cât mai repede realitate”, a precizat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

În cadrul proiectului, potrivit CJ, se vor achiziționa trei nave frigorifice cu o capacitate de 10 tone și patru autoutilitare frigorifice, cu o capacitate de 3,5 tone. Acestea vor fi folosite pentru transferul peștelui de la punctele de colectare din Deltă la bursă, pescarii urmând să transporte resursa pe care vor să o valorifice prin bursă cu mijloace proprii până la punctele de colectare.

Primul act necesar realizării Bursei de pește la Tulcea a fost aprobat în luna decembrie a anului 2006 de către Consiliul local al municipiului Tulcea, care ulterior a refuzat prelungirea acestuia din cauză că proiectul nu s-a materializat.

Bugetul inițial necesar realizării Bursei de pește la Tulcea investiției a fost estimat la circa 17 milioane de euro, însă a fost redimensionat.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE