Botanoiu (AFR): Romania produce suficient pentru toti consumatorii. Nu exista pericole ca vreun roman sa sufere de foame

Facebook
Twitter

Romania produce suficient pentru toti consumatorii si nu exista niciun pericol ca un roman sa sufere de foame sau sa nu gaseasca produsele necesare in magazine, chiar daca exista anumite probleme de aprovizionare, in prezent, a declarat Daniel Botanoiu, presedintele Asociatiei Fermierilor din Romania (AFR).

„Asociatia Fermierilor din Romania afirma, in deplina cunostinta de cauza, ca nu exista niciun pericol acum ca vreun roman sa sufere de foame sau sa nu gaseasca in magazine ceea ce ii este necesar. Se poate totusi sa apara anumite sincope in aprovizionare, dar acestea ar fi doar temporare, legate de probleme in lantul de aprovizionare. Romania produce suficient pentru toti consumatorii, ba chiar peste necesar in multe domenii. Nu consideram ca putem vorbi de o criza alimentara mondiala, chiar daca exista probleme in unele tari. Trebuie insa sa spunem ca nu se intrevede deocamdata nicio criza in acest domeniu, cel putin nu in Uniunea Europeana, care are stocuri de 30 de milioane de tone de alimente”, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Botanoiu.

Citeste si: Schimbari la vanzarile de carcase de bovine. Anuntul facut de Ministerul Agriculturii

El a precizat ca decizia unor tari de a impune restrictii in cazul exporturilor de produse agricole si alimentare poate fi inteleasa atunci cand anumite alimente de baza sunt produse in cantitati mai mici decat consumul national, dar Romania nu este intr-o astfel de situatie.

„Este dificil de comentat, in lipsa unor informatii concrete privind situatii particulare, decizia unor tari de a impune restrictii in cazul exporturilor de produse agricole si alimentare. Masura poate fi inteleasa atunci cand anumite alimente de baza sunt produse in cantitati mai mici decat consumul national sau la limita acestuia. Din fericire, in cele mai multe domenii, Romania este in stare sa produca (si chiar o face) peste necesarul de consum intern. Si sa nu uitam ca multe contracte de export sau comert intracomunitar au fost incheiate cu mult timp inainte de declansarea conflictului din Ucraina, iar Romania intelege sa isi respecte angajamentele. O suspendare sau anulare a acestor contracte ar crea mari probleme in statele de destinatie pentru produsele agricole si alimentare romanesti. Sunt tari care depind in mare masura, de exemplu, de graul cumparat de la fermierii din Romania”, a transmis Botanoiu.

In opinia sa, unul dintre cele mai mari pericole care pot aparea in astfel de situatii este cel legat de cumpararea unor mari cantitati de alimente, chiar daca analizele zilnice dovedesc ca in tara exista suficiente stocuri de produse agricole si alimentare.

„Sigur ca pe primul loc in preocuparile oricarui om responsabil sta asigurarea securitatii alimentare, dar trebuie sa spunem ca in Romania nu exista, cel putin la ora actuala, niciun risc din acest punct de vedere. Pericolul care apare in acest caz este cumpararea de mari cantitati, si uneori inutil, de produse alimentare, asa cum de altfel deja vedem ca se intampla. Verificarile din ultima vreme, chiar zilnice, dovedesc ca in tara exista suficiente stocuri de produse agricole si alimentare, cu unele exceptii. De exemplu, exista o problema in ceea ce priveste carnea de porc, dar fara legatura cu razboiul din Ucraina”, subliniaza seful AFR.

In privinta stocurilor de cereale necesare in panificatie, furajare sau export, reprezentantul asociatiei fermierilor a confirmat de altfel ceea ce au transmis si autoritatile: „Nu exista probleme la ora actuala si nici nu vedem posibila o situatie de criza”.

„Sa ne amintim ca, in cazul graului, fermierii romani au recoltat anul trecut o cantitate record, de 11,3 milioane de tone, mult peste necesarul de consum intern, chiar daca acesta ar inregistra o crestere.

Exista la ora actuala stocuri suficiente care acopera necesarul pentru industria de panificatie, necesarul pentru furajare, precum si cel pentru livrarea cantitatilor contractate la export. Iar acest din urma fapt trebuie respectat, mai ales ca Rusia si Ucraina, actori majori in acest domeniu, nu isi mai indeplinesc obligatiile. De aceea, Romania trebuie sa ramana un partener solid si predictibil pe pietele internationale, cu mentiunea ca niciun consumator roman nu va avea de suferit”, a adaugat seful AFR.

Referitor la stocurile de seminte de floarea soarelui, un subiect mult discutat in ultimele zile in spatiul public, Botanoiu afirma ca Romania are cea mai mare productie din regiune, aproximativ o treime din toata productia Uniunii Europene, cu mult peste nevoile de consum ale romanilor.

„Cat priveste floarea soarelui, principala cultura oleaginoasa in plan local, Romania este un producator important in bazinul Marii Negre si in Uniunea Europeana. Avem cea mai mare productie de floarea soarelui din regiune, mai exact 3,3 milioane de tone. In cifre absolute, o treime din toata productia Uniunii Europene la aceasta cultura, mult mai mult decat prelucreaza Romania si cu mult peste nevoile de consum ale romanilor.

Chiar tinand cont de razboiul de peste granita, intre tarile care asigura cea mai mare parte a uleiului din seminte de floarea soarelui, Asociatia Fermierilor din Romania nu vede nici un pericol pentru piata interna”, a reiterat presedintele Asociatiei Fermierilor din Romania..

Si in cazul culturilor de plante proteice, Romania este unul dintre cei mai mari producatori din Europa, dar departe de potential, de altfel acesta este si motivul pentru care, la fel ca majoritatea statelor europene, cea mai mare parte a necesarului este asigurata din importuri.

„In acest caz exista un risc important, acesta fiind legat de majorarea costului de achizitie si a costurilor de transport. Sa ne amintim ca, nu cu multi ani in urma, Romania era cel mai mare exportator de plante proteice din Europa.

Poate ca de acum inainte, tinand cont de preocuparea Comisiei Europene de a spori importanta acestor culturi, va fi operata o modificare in ceea ce priveste permisiunea de a folosi material biologic realizat prin inginerie genetica, asa cum este practica in tarile mari producatoare in acest domeniu. O astfel de schimbare ar permite din nou situarea Romaniei in topul producatorilor, tinand cont de potential”, afirma Daniel Botanoiu.

In acest context, Asociatia Fermierilor din Romania considera ca o sporire a rezervelor nationale nu ar avea cum sa dauneze, dimpotriva, ar putea fi o asigurare suplimentara pentru mai mult timp.

„Trebuie tinut insa cont de faptul ca stocarea suplimentara implica si capacitati mai mari de depozitare, care nu pot fi realizate peste noapte. Si mai trebuie amintite si termenele de valabilitate in cazul unor produse.

Din punctul de vedere al Asociatiei Fermierilor din Romania, cea mai veche forma asociativa in domeniu, suplimentarea achizitiilor la rezerva de stat ar fi benefica pentru fermieri daca este facuta la preturile din piata libera. In caz contrar, fermierii ar avea pierderi, greu de suportat dupa rezultatele financiare modeste din ultimii ani”, a adaugat Botanoiu.

Legat de evolutia pretului la cereale, oleaginoase pe principalele burse europene si mondiale de cand a izbucnit conflictul Rusia-Ucraina, seful AFR spune ca, desi, preturile au fost mai bune pentru fermieri, ele nu pot acoperi majorarile pentru input-uri, material genetic, combustibili si utilaje.

„Stim cu totii care au fost evolutiile in domeniu in ultima vreme, de majorare a preturilor, dar vreau sa atrag atentia ca aceasta situatie este doar aparent una favorabila fermierilor care au ce vinde. Preturile mai bune obtinute in aceasta perioada ar putea sa nu acopere majorarile pentru input-uri, material genetic, combustibili si utilaje.

Ne amintim ca, imediat dupa atacul Rusiei asupra Ucrainei, preturile pentru grau si porumb au atins un maxim permis la bursa de la Chicago. Evolutii similare au fost inregistrate si pe bursa paneuropeana EuroNext dela Paris, acolo unde graul a fost tranzactionat la un moment dat la 350 euro/tona, adica circa un sfert mai mult fata de sfarsitul lunii februarie.

Si trebuie sa spunem ca, fata de acum jumatate de an, pretul graului a crescut cu 43%.

Trebuie spus insa ca pretul graului este in scadere si asta in urma aparitiei raportului Departamentului Agriculturii din Statele Unite ale Americii.

Acesta prognozeaza o recolta peste asteptari in Australia, ceea ce va suplini in buna parte diminuarea exporturilor din zona Marii Negre.

Pe acest fond, la bursa din Chicago, cotatia graului a inregistrat o scadere de aproape 8%.

Dar chiar si asa preturile sunt mai mari cu 50 de procente in comparatie cu acelea de la inceputul anului”, a comentat presedintele AFR.

In cazul porumbului, pe bursa de la Chicago, cotatiile acestui produs au crescut cu mai mult de 10 procente de la inceputul conflictului din Ucraina.

In ceea ce priveste modul in care ar sunt afectati fermierii romani, Botanoiu a precizat ca putini dintre acestia mai sunt la ora actuala in situatia de a avea ce vinde, deoarece lipsesc capacitatile de stocare.

„Este evident ca cine dispune de cantitati ce pot fi livrate va avea de castigat; amintesc insa de cresterea costurilor de productie in agricultura, situatie care ar putea reduce la zero castigurile din aceasta perioada.

In cea mai mare parte, fermierii romani au vandut anterior productia si, chiar daca veniturile au fost multumitoare, ei se vad acum confruntati cu preturi uneori exorbitante la seminte, ingrasaminte (tot mai greu de gasit), substante fitosanitare si motorina.

Tinand cont de acesti factori, este greu de spus la ora actuala ca anul agricol in curs va fi unul cu profit pentru fermieri”, a concluzionat presedintele Asociatiei Fermierilor din Romania (AFR), Daniel Botanoiu.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE