Atentie fermieri: cum va fi vremea in urmatoarea perioada

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Conform ANM, urmatoarea decada a lunii septembrie se va manifesta prin vreme calduroasa in cea mai mare parte a tarii, iar precipitatiile vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei, noteaza Agerpres.

Intre 10 si 17 septembrie, temperatura aerului va fi in general mai ridicata decat normalul acestei perioade, cu abateri mai mari in jumatatea de vest a tarii. Si precipitatiile vor fi apropiate de normal, singura exceptie fiind jumatatea de vest, unde ploile vor fi deficitare. In schimb, in partea de sud-est, precipitatiile ar putea fi mai pronuntate.

Conform prognozei ANM emise pentru perioada 10 septembrie – 8 octombrie, in saptamana 17 – 24 septembrie, temperatura aerului va avea valori in general apropiate de normalul climatologic al saptamanii, posibil usor mai ridicate decat acestea, local in regiunile vestice, nord-vestice si centrale. La capitolul precipitatii, acestea pot fi usor excedentare, local la munte si in jumatatea de sud-est a tarii, iar in restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Precipitatii excedentare la munte si in sudul tarii

Ultima saptamana din luna septembrie aduce valori termice medii care se vor situa in jurul normei climatologice, dar care pot fi usor mai ridicate decat acestea in special in nord-vestul si centrul tarii. In acelasi interval, cantitatile de precipitatii in general apropiate de normele climatologice ale intervalului in majoritatea regiunilor, posibil cu o tendinta excedentara local la munte si in regiunile sudice.

Valorile temperaturilor medii lunare in luna septembrie inregistreaza o scadere destul de mica comparativ cu ultima luna de vara, la aceasta contribuind perioada mai scurta de stralucire a soarelui si noptile mai lungi si mult mai racoroase, arata analiza ANM.

Temperaturile medii multianuale din anul 1961 pana in prezent

„Din datele inregistrate in perioada 1961 – 2017 la statiile meteorologice din reteaua Administratiei Nationale de Meteorologie, se constata ca temperatura medie multianuala ale lunii septembrie depaseste 18 grade Celsius doar in Lunca Dunarii, pe litoral si izolat in Delta. In Campia Romana, in zonele deluroase ale Olteniei si Munteniei, in Dobrogea, Campia de Vest, dar si in estul Moldovei, mediile de temperatura a aerului se situeaza intre 16 si 18 grade Celsius. Valori mai moderate, intre 12 si 16 grade Celsius, sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramuresului, celei mai mari parti a Moldovei si Subcarpatilor. In depresiunile intramontane si in zona montana joasa (sub 1500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse intre 8 si 12 grade Celsius. In zonele montane mai inalte (peste 1500 m) aceste valori coboara pana la 4 si 8 grade Celsius, iar la Vf. Omu chiar sub 3 grade Celsius”, se arata in estimarea caracteristicilor meteo pentru luna septembrie.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE