Clubul Fermierilor Romani vine cu o propunere catre MADR, in care sugereaza crearea unui Pool al asigurarilor culturilor agricole. Sistemul se bazeaza pe principiul solidaritatii, printr-o contributie a tuturor fermierilor si despagubirea celor afectati de fenomenele meteo, se arata intr-un comunicat al organizatiei.
La invitatia Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale de a identifica o solutie optima pentru gestionarea riscului, Clubul Fermierilor Romani pentru Agricultura Performanta si Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare au propus crearea unui Pool de asigurare impotriva calamitatilor naturale in agricultura (PAIC) cu rolul de a oferi protectie fermierilor.
Conform sursei citate, guvernanta riscului in agricultura este esentiala pentru organizarea, intretinerea si supravegherea gamei de instrumente disponibile pentru fermieri.
Citeste si: Inca o tara mentine TVA zero la alimente. Motivul deciziei
Crearea PAIC impune elaborarea unei legi care sa prevada necesitatea asigurarii obligatorii a culturilor agricole pentru orice persoana fizica sau persoana juridica ce desfasoara activitati agricole.
„Pool-ul de asigurare impotriva calamitatilor naturale in agricultura (PAIC) se va constitui ca o rezerva financiara si va oferi protectie fermierilor in fata calamitatilor naturale.
Misiunea PAIC va fi aceea de a convinge fermierii cu privire la importanta asigurarii culturilor agricole si de a proteja investitia lor in fata fenomenelor meteo cu care se confrunta tot mai des in ultimii ani, in toate regiunile tarii”, a declarat Georgiana Rusu, director executiv Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare
In comunicat se mentioneaza ca guvernul ar urma sa acorde subventii contractelor de asigurare executate conform acestei legi, cuantumul subventiei urmand a fi stabilit anual.
Aceasta propunere are la baza „vocea” fermierilor, membri ai Asociatiei Clubul Fermierilor Romani pentru Agricultura Performanta. Inca din anul 2021, in urma analizelor de piata externa, Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare, cu o experienta de peste 11 ani in gestionarea managementului de risc, a identificat si propus ca exemplu MADR sistemul de asigurare din Turcia (TARSIM) care este considerat unul de succes.
TARSIM este o organizatie care a fost infiintata cu scopul de a ajuta la constructia unui sistem extins si sustenabil de asigurari agricole in Turcia si protejeaza producatorii impotriva calamitatilor naturale.
„Clubul sustine proiectele care aduc valoare adaugata in agricultura si care cresc competitivitatea fermierilor din Romania, iar propunerea de infiintare a unui Pool de asigurare impotriva calamitatilor naturale in agricultura (PAIC), initiata de catre Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare, ar avea rolul de a oferi protectie fermierilor in fata calamitatilor naturale.
Fermierii au nevoie de o solutie durabila pentru a lupta impotriva fenomenelor meteo extreme” a precizat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Romani
Pool-ul de asigurare reprezinta o solutie viabila si durabila privind asigurarea culturilor agricole impotriva riscurilor naturale, riscuri care sunt viitoare, naturale, posibile, dar incerte si provoaca daune materiale directe culturilor agricole.
Riscurile naturale ce vor fi acoperite prin intermediul PAIC vor fi: seceta, arsita, inundatii si baltire.
Plata despagubirii producatorilor agricoli pentru calamitatile naturale produse de fenomenele naturale mentionate, se efectueaza numai pentru culturile agricole care au fost asigurate de catre societatile de asigurare-reasigurare.
Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare are o experienta de peste 11 ani in gestionarea riscurilor si asigurarea culturilor agricole, utilajelor, animalelor si bunurilor din ferme, cu misiunea de a reprezenta interesele fermierilor.
Prin activitatea sa, CFRO Broker de Asigurare este alaturi de fermieri de la insamantare pana la recoltare, cu promptitudine si seriozitate, in fiecare regiune a tarii, pentru ca munca si investitia lor sa fie protejata prin asigurare.
Clubul Fermierilor Romani Broker de Asigurare are o dubla misiune: sprijina fermierii si le acorda consultanta in gestionarea riscurilor in afacerile agricole si, prin activitatea curenta, contribuie la sustinerea financiara a programelor si proiectelor asociatiei Clubul Fermierilor Romani.
Membrii fondatori sunt fermieri, dedicati sa creasca performanta tuturor fermierilor din Romania.
Clubul Fermierilor Romani pentru Agricultura Performanta este o asociatie non-profit si non-guvernamentala a fermierilor din Romania.
Obiectivul principal al Clubului este sa asigure implicarea activa a membrilor sai in procesul de consultare si elaborare a reglementarilor europene si nationale in domeniul agricol, cu scopul de a creste performanta fermierilor din Romania.
Membrii asociatiei sunt fermieri performanti care au modele de afaceri bazate pe inovatie, tehnologie si ghidul de bune practici in agricultura, pentru cresterea competitivitatii si a valorii adaugate create in acest domeniu.