Autoritatile din Arad au descoperit, intr-o crescatorie de vaci, 60 de animale tinute in aer liber si in noroi pana la genunchi. Fermierul nu a respectat termenele anterioare pentru remedierea situatiei, iar acum se ia in calcul chiar confiscarea animalelor, noteaza Agerpres.
Primarul comunei Paulis, Ioan Turcin, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ca ferma improvizata se afla pe un camp de la marginea satului Paulis, iar acolo sunt crescute vaci in conditii necorespunzatoare de mai multi ani, fiind chemate autoritati ale statului de cateva ori pentru a constata situatia.
„Aceste animale traiesc in conditii insalubre. Indiferent ca este vara cu 40 de grade sau iarna, ele stau sub cerul liber.
Citeste si: Aproape 3 tone de carne alterata din Olanda, retrasa de la vanzare de inspectorii ANPC
Noaptea tot in aer liber, iar acum, din cauza precipitatiilor din ultima perioada a anului, animalele stau pana la genunchi in noroi.
Este imposibil de comunicat cu acest fermier, el spune ca are dreptul sa detina o ferma de crestere a animalelor si nimeni nu ar trebui sa il impiedice.
Nu avem nimic impotriva, dar sa ofere conditii normale pentru aceste animale”, a declarat primarul Ioan Turcin.
El a precizat ca, la solicitarea Primariei Paulis, anul trecut a fost efectuat un control de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Arad, in urma caruia s-au dispus masuri, dar care nu au fost respectate de catre fermier, care nu a schimbat nimic privind conditiile de crestere a animalelor.
Seful DSVSA Arad, Marcel Rosu, a declarat, pentru AGERPRES, ca i-a oferit fermierului termen pentru remedierea problemelor pana in 7 ianuarie si ca urmeaza un nou control pe care il va face impreuna cu Politia.
„Vom merge din nou, de aceasta data impreuna cu Politia, pentru a vedea care este situatia.
Urmatoarea masura este ridicarea autorizatiei sanitare veterinare pentru exploatatie de tip A, ceea ce inseamna pierderea sustinerii prin fonduri europene a exploatatiei.
Daca nici atunci lucrurile nu se vor remedia, se va dispune de catre Politie ridicarea animalelor si plasarea intr-un adapost autorizat”, a spus Marcel Rosu.
El a precizat ca in judetul Arad nu exista la acest moment un adapost autorizat suficient de mare pentru bovine in care ar putea fi duse cele 60 de animale neingrijite.
Inspectoratul de Politie Judetean Arad a precizat, legat de acest subiect, ca Biroul Protectia Animalelor i-a aplicat, recent, o amenda de 3.000 de lei fermierului respectiv.
Proprietarul bovinelor neingrijite nu a dorit sa ofere declaratii cu privire la situatia animalelor pe care le detine.