ANSVSA: amenzi de peste 3,5 milioane de lei si 46 de tone de produse confiscate

Facebook
Twitter

Inspectorii sanitar veterinari au aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei, in urma controalelor efectuate in unitati din industria agroalimentara. De asemenea, 46,1 tone de produse au fost confiscate, a anuntat ANSVSA.

„In perioada 30 noiembrie – 18 decembrie 2023 Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, prin intermediul structurilor de control de la nivel national, a realizat 4.950 de controale oficiale specifice in: unitati de depozitare a produselor de origine animala autorizate sau inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, piete agro-alimentare, targuri, unitati de tip hipermarket/supermarket, unitati de comercializare a produselor alimentare de origine animala si nonanimala, precum si in unitati de alimentatie publica.

Citeste si: Situatie neobisnuita la Romsilva: mai mult lemn pus pe piata decat capacitatea de cumparare din piata

Neregulile identificate in timpul controalelor au fost sanctionate prin aplicarea unui numar de 478 de amenzi contraventionale, in valoare totala de 3.550.000 de lei”, se precizeaza in comunicat.

Totodata, au fost emise sapte Ordonante de suspendare a activitatii si cinci Ordonante de interzicere a activitatii.

„S-a retinut oficial o cantitate de 46.144 de kg produse de origine animala (carne porc, carne pasare, peste si produse din peste, lapte, produse lactate si 389.104 buc. oua)”, precizeaza ANSVSA.

Printre deficientele identificate si sanctionate au fost: depozitarea si etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare; produse cu termen de valabilitate depasit; comercializarea produselor alimentare fara respectarea conditiilor de igiena sau in spatii neinregistrate sanitar veterinar; lipsa echipamentului de protectie pentru personalul angajat; nerealizarea programului de autocontrol; comercializarea de pasari vii fara documente sanitare veterinare; manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare; nerespectarea frecventei de prelevare a produselor conform planului de autocontrol.

De asemenea, s-a mai constatat lipsa documentelor care sa ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor, transport de produse alimentare cu mijloace de transport neinregistrate sanitar veterinar precum si transport de animale cu mijloace auto neautorizate sanitar veterinar si fara documentele necesare.

ANSVSA va continua supravegherea operatorilor din industria alimentara si in perioada urmatoare, prin intensificarea actiunilor de inspectie si control cu aceasta tematica si prin asigurarea serviciului de permanenta, de catre personalul sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor de la nivelul DSVSA judetene si a municipiului Bucuresti.

Potrivit sursei citate, numarul de telefon al „Call Center”-ului ANSVSA care poate fi apelat gratuit din orice retea de telefonie, pentru a sesiza nereguli in domeniul sigurantei alimentelor este 0800826787

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE