Andrei (INS): Romania este mare importatoare de produse, dar importam si inflatia

Facebook
Twitter

Romania este una dintre cele mai mari importatoare de produse agroalimentare din Germania, Ungaria si Polonia, insa, odata cu acestea, importam si inflatia, a afirmat presedintele INS, Tudorel Andrei.

„Eu as dori sa pun in discutie – si poate e loc de o dezbatere foarte larga – cat importa Romania inflatie, cel putin pe produsele agricole, in contextul in care ne aflam.

Poate gasim solutii sa nu mai avem o asemenea problema intr-o perioada urmatoare, mai ales ca nu este o problema pe care o putem rezolva de pe o zi pe alta.

Si as dori sa va dau numai cateva cifre din doua planuri diferite.

Citeste si: MADR: peste 1,1 milioane de hectare, afectate de seceta. Care sunt cele mai afectate culturi?

Pe de o parte, inflatia pe care o avem in tarile dezvoltate, pe produsele agroalimentare, este vorba de Germania.

Germania a avut in octombrie in raport cu octombrie anul trecut o inflatie de peste 20%, Polonia 22%, Olanda 14% si Ungaria 40%.

Romania a avut o inflatie mare pe produsele agroalimentare, peste 20%.

De ce am dat aceste cifre? Le dau si pe urmatoarele. Romania este mare importatoare de produse agroalimentare cel putin din cele 3 tari importante: Germania, Ungaria, Polonia.

Si dati-mi voie sa va citesc cateva cifre care sunt relevante in acest sens si veti vedea in ce masura piata produselor agroalimentare din Romania este dependenta de ceea ce se produce in aceste tari si in egala masura importam aceste produse, dar importam, vrem, nu vrem, si aceasta inflatie”, a spus Tudorel Andrei, la conferinta dedicata industriei bancare si financiare in cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Emerging challenges of the future”.

El a dat cateva exemple de produse, spunand ca acestea sunt relevante.

Astfel, la dulciuri, raportul dintre import si productie este de peste 6 la 1, la sucul de mere de peste 2 la 1, la peste de 30 la 1, iar la smantana de 3,6 la 1.

„La bulionul de rosii, care este incredibil, deci, pana la urma, rosia este un produs national, este un brand, daca pot sa spun asa, raportul este aproape de 14 la 1.

Practic, ponderea importului in consumul intern este de aproape 95%. Toate acestea ce ne arata?

Ca suntem dependenti de o piata europeana pe acele produse, la acele produse la care noi ar trebui sa avem o contributie mare la ceea ce inseamna piata europeana a acestor produse.

Din pacate, sunt dezechilibre care au fost create in decurs de 30 de ani. Sunt dezechilibre care pot fi atenuate foarte greu intr-o perioada scurta”, a sustinut Andrei.

Presedintele INS a adaugat ca recent a publicat o lucrare la Editura Academiei Romane despre comertul exterior cu produse agroalimentare al Romaniei.

„Printr-o analiza bazata pe cifre statistice, cifre statistice ce creioneaza economia Romaniei si comertul exterior pe o perioada lunga de timp, ne arata acest dezechilibru mare intre ceea ce producem, ce procesam, ce exportam, ce importam.

Din pacate, mesajul nu este unul pozitiv din punct de vedere al cifrelor, iar aceste dezechilibre nu pot fi eliminate pe o perioada scurta de timp.

Eu sper ca va exista o dezbatere la nivelul spatiului public, la nivelul societatii civile pe aceasta problema, intrucat performanta agriculturii Romaniei este masurata prin performanta in comertul exterior cu produse agroalimentare.

Daca vom continua sa asiguram echilibru balantei comerciale sau atenuarea dezechilibrului prin exportul de cereale, seminte, animale vii si, un lucru bun din 2007, tutun si produsele de tutun, va fi foarte greu sa avem o balanta comerciala pozitiva in perioada urmatoare”, a spus Tudorel Andrei.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE