Agricultura eco – In prezent, Romania si-a fixat o tinta de trecere la suprafete certificate ecologic de doar 5,5%, pana in 2030, ceea ce este extrem de putin, in conditiile in care s-ar fi putut alege o tinta de 10-11%, sunt de parere reprezentantii Organizatiei interprofesionale pentru produse ecologice – Inter-Bio.
Acestia au analizat propunerile din Planul National pentru Agricultura Ecologica si considera ca „nu se doreste sa depasim coada Europei.
„Ne fixam o tinta de trecere la suprafete certificate ecologic de numai 5,5% pana in 2030, ceea ce este extrem de putin, fiindu-ne teama sa nu ne angajam mai mult”, se mentioneaza intr-un comunicat al organizatiei.
Citeste si: Sfaturi utile inainte de a cumpara sau construi o sera
Presedintele Inter-Bio, Costin Lianu, precizeaza ca pentru a fi realizabila o tinta de trecere la suprafete certificate ecologic de 10-11% ar trebui facilitati fiscale clare si alte stimulente care sa sustina dezvoltarea verigilor lipsa din sistem.
„Politicile europene precizate in strategie presupun o aliniere la tintele europene.
Studiile partenerilor Comisiei Europene in politici europene, respectiv IFOAM.EU, au evaluat recent potentialul de aliniere in termeni concreti.
In aceasta evaluare, Romania, ca si Polonia spre exemplu, are un nivel de adoptie scazut dar potential mult mai mare daca ar fi sustinut corespunzator in practica.
De aceea ar trebui sa fixeze tinta la minimum 10-11%, dar pentru a fi realizabil ar trebui facilitati fiscale clare si alte stimulente care sa sustina dezvoltarea verigilor lipsa din sistem, precum procesarea si valorificarea pe pietele interne si externe.
Este nevoie de o piata a acestui sector pe care sa o dezvoltam impreuna, producatori, procesatori, lideri de opinie, consumatori, autoritati”, a declarat Costin Lianu, presedinte Inter-Bio.
De asemenea, pentru a crea un plan eficient si coerent de sustinere este nevoie de un compartiment specializat in minister, strict pe agricultura ecologica (un specialist dedicat solutionarii problematicilor din sectorul ecologic), care sa duca la indeplinire PNAE si care sa operationalizeze si bugeteze instrumente publice de interventie.
Mai mult, acest compartiment, e nevoie sa vegheze ca si celelalte ministere si autoritati evidentiate in PNAE, pentru interventie, sa o faca in mod eficient si coerent pana la definitivarea implementarii, se arata in comunicat.
Potrivit sursei citate, eficientizarea implementarii si un dialog constructiv cu ministerul va duce la cresterea interesului fermierilor in sectorul ecologic.
„Este nevoie maxima de capacitarea politicilor publice pentru a sustine sectorul ecologic in procesarea si dezvoltarea pietei de produse ecologice.
Interesul fermierilor va creste, atat pentru productie cat si pentru procesare, daca le vom pune la dispozitie stimulente in domeniul parghiilor fiscale (exemplu: scutire de taxe pe perioada determinata, acoperire costuri certificari si buletine de analiza pentru credibilitatea produselor ecologice, etc.), pentru investitii de procesare si pentru verigile esentiale pe lanturile de produse ecologice de la producator la consumatorul final”, spun reprezentantii organizatiei.
Nu in ultimul rand, PNAE ar trebui sa faca analiza de lant valoric a instrumentelor de sustinere pe specificul filierelor ecologice, cum ar fi produsele de cereale (si conectarea lor cu sectorul zootehnic), produsele apicole, fructe, legume, s.a.m.d.
„Ar ajuta mult o astfel de abordare, care ar clarifica cum dezvoltam concret procesarea, unde si pe ce lanturi valorice de mare potential, pentru a atinge tintele si ce facilitati fiscale ofera sistemul pentru a acoperi aceasta veriga aproape inexistenta in Romania”, sustine Costin Lianu, presedinte Inter-Bio.