Fonduri europene de aproximativ 650 de milioane de euro au fost atrase pana acum de Romania in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (2020), a anuntat de curand directorul general al AFIR, David Eugen Popescu, potrivit Agerpres.
„Avem proiecte selectate de aproape un miliard de euro si plati autorizate de 650 de milioane de euro, un grad de absorbtie de aproape 7,5% si un target de 10% pana la finele anului. Aceste sume inseamna doar plati pentru investitii ci, totodata, si plati facute cu sprijinul celor de la APIA pentru masurile delegate care sunt importante si consistente in aceste valori. Totusi, pentru sfarsitul anului, acest 10% pe care il propunem inseamna undeva intre 800 si 900 de milioane de euro platiti efectiv, vorbim de absorbtie reala, iar componenta pentru investitii speram sa fie undeva de peste 400 de milioane de euro. Acest lucru inseamna o balansare echilibrata intre platile de investitii si platile pe suprafata”, a declarat David Eugen Popescu.
Fermierii romani au depus cele mai multe proiecte cu fonduri europene, mai exact 4.578 proiecte, pe sumbasura 6.1 – Instalare tineri fermieri. De asemenea, un interes deosebit a fost si pentru submasura 4.1 „Investitii in exploatatii agricole” pentru care AFIR a primit 721 de cereri de finantare depuse, de asemenea on-line. Pentru submasura 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole” s-au depus 119 de cereri de finantare, in valoare totala nerambursabila de aproximativ 54,5 milioane de euro.
In prezent mai sunt sesiuni deschise pana pe 30 noiembrie 2016 pentru sM 4.1a si pana pe 15 decembrie 2016, pentru sM 4.2 „Procesarea produselor agricole” si sM 4.2a „Procesarea produselor din sectorul pomicol”.
De asemenea, mai sunt sesiuni active pana pe 30 decembrie 2016 sau pana la epuizarea fondurilor pentru proiecte de finantare in cadrul schemelor GBER si de minimis (stimularea dezvoltarii regionale prin realizarea de investitii, pentru procesarea si marketingul produselor agricole in vederea obtinerii de produse neagricole n.r.) aferente submasurilor 4.2 si 4.2a din PNDR 2020, cat si pentru grupurile de producatori (sM 9.1 si sM 9.1a).