Proiectele care vizează afaceri în sectorul agriculturii ecologice vor fi prioritare la obținerea finanțărilor prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. În plus, agricultorii care vor face trecerea la agricultura ecologică vor primi prin PNDR plăți compensatorii de până la 620 de euro/hectar.

În România există peste 17.000 de fermieri certificați ecologic, care lucrează o suprafață de aproximativ 400.000 de hectare de teren agricol. România poate ajunge în primele locuri din Uniunea Europeană la suprafața agricolă certificată în sistem ecologic, în condițiile în care în PNDR 2014-2020 s-a luat în calcul introducerea unui pachet financiar suplimentar pentru pășuni și fânețe certificate ecologic.

Trecerea la agricultura ecologică este motivată de schimbarea obiceiurilor de consum care a condus la creșterea cererii de produse alimentare obținute în regim ecologic. De asemenea, prețurile acestora sunt mai mari față de ale celor obținute în regim convențional.

În acest context, vă prezentăm povestea de succes a unor antreprenori americani, care poate constitui un exemplu de urmat. Una dintre marile provocări pentru agricultura americană este că suprafețele cultivate în regim convențional nu fac conversia la agricultura ecologică într-un ritm la fel de rapid cu cel în care crește cererea de alimente organice. Cea mai mare companie nord americană de profil încearcă să atragă tot mai mulți fermieri în jurul său, pentru a face față cererii.

În luna mai, Nature’s Path, producătorul american certificat de cereale organice, a anunțat cumpărarea a 1117 hectare de teren în nordul statului Montana. terenul fusese de peste 20 de ani inclus într-un program guvernamental de conversie, astfel că nu a fost fertilizat chimic și nici nu s-au utilizat alte substanțe chimice pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor. Achiziția are ca scop creșterea suprafețelor lucrate în regim ecologic, atragerea și formarea de noi fermieri în vederea acoperirii cererii tot mai mari de cereale și legume organice.

Pentru a face acest lucru posibil, Nature’s Path lucrează cu fermierul ecologist Vilicus Farms, care va prelucra terenul și va sprijini un program de formare în domeniul agriculturii ecologice în Montana, în cadrul căruia tinerii pot obține sfaturi de la cei mai buni si pot căpăta experiență pentru a deveni fermieri ecologici.

„Suntem o companie independentă, afacerea este administrată de o familie și din acest motiv avem libertatea de a investi banii unde dorim, în sprijinul agriculturii durabile, dincolo de dorința de a face doar produse ecologice. Achiziționarea de terenuri fertile și lucrul cu fermierii ecologici, ne asigură puritatea alimentelor noastre, creșterea suprafețelor organice pentru a susține dezvoltarea corectă, pentru a preveni otrăvirea mediului, și ne mai dau ocazia de a oferi generațiilor viitoare o punte de lansare în vederea asigurării unor timpuri bazate pe agricultura ecologică”, a declarat Arran Stephens, fondator și CEO al Nature’s Path.

Arran Stephens s-a născut și a crescut la ferma familiei sale de pe insula Vancouver. Terenul pe care îl exploatează nu a fost tratat cu niciun fel de chimicale sau îngrășăminte de peste 20 de ani.

Cum a început totul? Doug Crabtree și soția sa Anna Jones-Crabtree au achiziționat primul teren agricol ecologic în Hill County, Montana, în anul 2009. Ei sunt acum proprietarii a 2.590 de hectare de teren folosit pentru producția în regim ecologic.

O mare parte din suprafețele fertile achiziționate de Nature’s Path au fost preluate de la fermieri care s-au retras din activitate din cauza vârstei înaintate.

„Este un proiect în curs de dezvoltare. Suntem nerăbdători să aducem la bordul proiectului alte companii de produse alimentare cu care avem un scop comun: mai mult teren și mai mulți fermieri ecologici, și, în cele din urmă, alimente mai ecologice”, spune Doug.

În întreaga lume, tot mai mulți fermieri se orientează către agricultura ecologică. Cele mai recente date publicate de federația internațională pentru agricultură organică, IFOAM, arată că, din cei peste două milioane de fermieri care produc în regim ecologic, aproape 80% produc în țările în curs de dezvoltare. Potrivit raportului anual al grupului pe 2013, care utilizează date din 2012, India are în prezent aproximativ 600.000 de producători ecologici certificați, Uganda circa 200.000 și Mexicul aproape 170.000.

Raportul IFOAM a demonstrat, de asemenea, creșterea rapidă a agriculturii ecologice. La nivelul anului 2012, în 164 de țări se practica agricultura ecologică, iar, la nivel mondial, industria de profil era estimată la 64 de miliarde de dolari. Față de anul 2000, datele consemnate pentru anul 2012 arată o dezvoltare extraordinară a sectorului ecologic. În 2000, doar în 86 de țări se practica agricultura ecologică, iar industria de profil era estimată la 15 miliarde de dolari. În fiecare an, numărul fermierilor certificați în sistemul ecologic a sporit cu 200.000, potrivit șefului IFOAM.

Share on Facebook