In prezent, peste 500 de fermieri din judetul Olt au inceput sa livreze tomatele spre piete. Datorita numarului crescut de producatori care vand pe piata, si pretul tomatelor a fost unul mai scazut fata de cel din perioada anterioara, a declarat presedintele Sindicatului Producatorilor Agricoli (SPA), Ion Paunel.
„In urma cu doua saptamani, la producator, pretul unui kilogram de tomate era de aproximativ 25 de lei la producator, iar acum este intre 12 – 14 lei”, a spus Ion Paunel.
Citeste si: Peste 113.000 de puieti vor fi plantati in acest an in Salaj
Dinamica pretului la aceste legume poate fi explicata si prin faptul ca in urma cu doua saptamani in judetul Olt erau 100 de fermieri care recoltau tomate, iar in prezent sunt peste 500 de producatori din judet care recolteaza tomatele, potrivit directorului Directiei Agricole Judetene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.
„Pentru programul ‘Tomata’, echipele noastre au efectuat aproximativ 5.000 de vizite in teren pentru prima fisa si peste 500 de vizite pentru fisa a doua, ceea ce inseamna ca peste 500 de producatori au inceput recoltarea tomatelor si livrarea lor catre piete”, a spus Gabriela Andronie.
Sefa DAJ Olt a mentionat in judetul Olt sunt 5.813 fermieri inscrisi in programul „Tomata” pentru a primi ajutor de minimis, iar echipele DAJ trebuie sa efectueze cate doua verificari in teren la fiecare producator, prima vizita fiind impreuna cu reprezentati ai APIA pentru a verifica infiintarea culturii si suprafata cultivata, iar a doua verificare, in perioada recoltarii.
„Echipele DAJ Olt si ale APIA au efectuat pana in prezent prima vizita in teren la peste 5.000 dintre producatorii inscrisi in program si vor incheia prima serie a verificarilor pana pe 10 mai”, a precizat Gabriela Andronie.
Liderul SPA Olt a adaugat ca in a doua parte a lunii mai va creste mai mult numarul producatorilor de tomate care vor incepe recoltarea, fiind vorba in special de acei fermieri care nu au folosit centrale termice pentru incalzirea solariilor pe timpul iernii.