WWF Romania, despre cum ar putea fi risipiti 1,5 miliarde de euro: nu exista un plan de reforma

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter

Prin Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR) peste 1,5 miliarde de euro sunt acordate pentru paduri si ariile naturale, insa acesti bani risca sa fie risipiti, intrucat, in prezent, nu exista un plan de reforma in domeniul padurilor, anunta organizatia de mediu WWF Romania.

„Guvernul a discutat ieri, pentru a doua oara, detaliile Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR), prin care propune investitii de circa 40 de miliarde de euro, cu o treime mai mult decat fondurile europene alocate pentru Romania. Vestea buna este ca padurilor si ariilor naturale protejate li se aloca o suma record de 1,5 miliarde de euro. Vestea proasta e ca aceste fonduri risca sa fie risipite fara finalitate, caci in domeniul padurilor nu exista, in acest moment, un plan de reforma”, se mentioneaza in comunicat.

Potrivit organizatiei de mediu, in fiecare an, Romania ar trebui sa realizeze Planul National de Reforma, care sa includa sectorul forestier intre reformele sale structurale-cheie si sa identifice nevoile concrete anuale, pentru care sa aloce ulterior fonduri pentru implementare.

„Cel mai recent plan a fost insa facut in aprilie 2020, iar pentru anul acesta planul nu a fost inca realizat. Cum poate Guvernul, in acest caz, sa decida directiile in care vrea sa investeasca banii europeni alocati pentru reforme daca nu s-a asumat inca reformele pe care doreste sa le implementeze?”, sustin reprezentantii organizatiei.

Reprezentantii organizatiei de mediu considera ca este momentul ca Guvernul sa isi asume o Politica Forestiera Nationala care sa includa reformele si directiile strategice ce au rezultat anul trecut in urma procesului de consultare publica desfasurat sub coordonarea mediului academic.

„Ca sa ajute tarile membre sa-si revina dupa pierderile generate de pandemia COVID 19, Comisia Europeana a creat Mecanismul de Redresare si Rezilienta, prin care le pune la dispozitie 672,5 miliarde de euro sub forma unor imprumuturi si granturi. Fiecare tara trebuie acum sa-si contureze propriul Plan National de Redresare si Rezilienta (PNRR), care sa arate concret modul in care intentioneaza sa investeasca aceste fonduri pana in anul 2026. In mai, statele membre vor incepe negocierile cu Comisia Europeana in legatura cu aceste documente”, se mai precizeaza in comunicat.

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE

RECOMANDĂRI ȘTIRIAGRICOLE