Update. Parlamentul European a ratificat acordul de asociere UE-Moldova, care include și un acord comercial aprofundat și comprehensiv.

Acordul este fundamentul pentru o mai puternică asociere politică și integrare economică între UE și Moldova, oferind liber acces reciproc pe piață.

Deputații au votat acordul cu 535 de voturi la 94 și 44 de abțineri.  

În rezoluția care însoțește acordul, aprobată cu 529 de voturi la 96 și 46 de abțineri, deputații au subliniat că semnarea la 27 iunie și ratificarea acestuia ”nu reprezintă un obiectiv final” în relațiile UE-Moldova.

„Ratificarea acordului de asociere UE-Moldova este o clară recunoaștere a succesului procesului de reformă politică și economică în Moldova, care stabilește perspectivele sale europene și dovedește determinarea sa ca la un moment dat să adere la UE. Este momentul să felicităm poporul moldovean pentru acest succes istoric, mai ales în contextul alegerilor parlamentare viitoare din 30 noiembrie, care vor fi cruciale pentru țară”, a spus raportorul Petras Auštrevičius (ALDE, LT).

Deputații au subliniat nevoia de a implementa acordul pe deplin și au cerut o campanie de informare comprehensivă despre beneficiile sale pentru cetățenii moldoveni.

Transnistria

Acordul acoperă „întreg teritoriul recunoscut internațional al Republicii Moldova” și Transnistria, ca parte integrală a acestuia, trebuie să fie subiect al acordului, au subliniat deputații. Ei au adăugat că UE trebuie să joace un rol mai important în găsirea unei soluții pentru o clarificare efectivă a situației transnistrene între Chișinău și Tiraspol.

Factorul rusesc

Deputații au subliniat că rolul jucat de Rusia în criza din Ucraina a modificat ordinea geopolitică și a afectat și relațiile UE-Moldova. Ei cer Rusiei să respecte pe deplin integritatea teritorială a Moldovei și alegerile sale europene. Deplâng, de asemenea, utilizarea continuă de către Rusia a blocării importurilor de produse din Moldova ca mijloc de destabilizare a regiunii, susținând inițiativele de contrabalansare a embargoului pe produsele moldovenești.

Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie să fie ratificat de parlamentele naționale ale statelor membre UE. Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost ratificat de parlamentele din România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania, Malta și Slovacia. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de Asociere la 2 iulie 2014.

Părți din acord, inclusiv Acordul aprofundat și comprehensiv de liber schimb, se aplică provizoriu de la 1 septembrie 2014. Acordul de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană prevede eliminarea taxelor vamale pentru anumite categorii de produse, cum sunt cele agroalimentare. În contextul embargoului rusesc, votul de astăzi este unul decisiv pentru fermierii de peste Prut.

Parlamentul European va trimite o delegație de șapte deputați, condusă de Igor Šoltes, să observe alegerile parlamentare de la 30 noiembrie din Moldova.

Share on Facebook
Print Friendly