O cantitate de circa 75 de milioane de litri de vin din Vrancea nu poate fi comercializata din cauza unei clasari puse sub semnul intrebarii de Federatia Viticultorii, care solicita Ministerului Agriculturii si Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV) deblocarea situatiei.
„Modul in care au fost analizate vinurile din Vrancea arata faptul ca nu se doreste intrarea pe piata a unei cantitati de 75 de milioane de litri de vin de calitate, care se afla in antrepozitele producatorilor. Situatia este foarte grava pentru ca toate aceste 26 de crame au produs vinuri din plantatii de vita de vie nobile, infiintate prin programul de reconversie, fiind nevoite sa respecte tehnologia impusa de Ministerul Agriculturii pentru a produce vinuri IG si DOC. Este cel putin curios faptul ca, dupa ce toti producatorii s-au conformat cerintelor, niciunul dintre ei nu a trecut de analiza acestei comisii a ONIV”, arata reprezentantii Federatiei Viticultorii, intr-un comunicat, citat de Agerpres.
Mai exact, vindurile din 26 de crame vrancene au intrat in analiza unei comisii a Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV) si toate au fost apreciate ca nefacand parte din categoria vinurilor cu indicatie geografica (IG) si denumire de origine controlata (DOC).
Potrivit viticultorilor din Vrancea, pana in acest an nu au fost probleme cu clasarea vinurilor, deoarece acestea au fost analizate de degustatori care cunosc regiunea. Acum, insa, judetul Vrancea nu a fost reprezentat de niciun degustator autorizat. Mai mult, Federatia Viticultorii a contestat rezultatele concursului si nu i s-a permis sa aiba niciun reprezentat la a doua examinare a vinurilor, care a avut acelasi rezultat „curios”.
Reprezentantii viticultorilor vranceni spun ca analizarea vinurilor s-a efectuat dupa o procedura neconforma, deoarece producatorilor de vin nu li s-a spus care sunt problemele constatate. De asemenea, nu au fost luate contra-probe pentru vinurile clasate, pentru a nu exista nicio posibilitate de a demonstra semnele de intrebare ale acestei clasari.
„Federatia Viticultorii a solicitat constituirea unei comisii in care sa fie reprezentata, dar aceasta solicitare a noastra a fost refuzata. Noi contestam modul in care s-a facut clasarea vinurilor, deoarece a fost facuta de persoane care nu au lucrat niciodata intr-o crama, care nu au experienta in vinurile din Vrancea. Dupa ce prima comisie a considerat ca vinurile nu sunt de calitate, toate vinurile au fost degustate de specialistul Federatiei Viticultorii si s-a constatat ca sunt corespunzatoare din punct de vedere organoleptic si fizico-chimic”, a afirmat presedintele Federatiei Viticultorii, Toader Manole, potrivit sursei citate.
Federatia Viticultorii face un apel catre Ministerul Agriculturii si ONIV sa gaseasca o rezolvare la aceasta situatie care pune in pericol producatorii de vin din cel mai mare bazin viticol al tarii. Situatia este grava pentru acestia deoarece un litru de vin IG si DOC are un pret de plecare la crama de aproximativ 2,5 lei, in timp ce vinul de masa are un pret de 0,9 lei, mai mentioneaza comunicatul Federatiei Viticultorii.